VIDEO - Colete cu țigări ascunse în vegetație depistate la Poienile de sub Munte

Aproximativ 10.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, cantitate ce urma să fie transportă și ulterior comercializată pe piața neagră, au fost depistate de polițiștii de frontieră maramureșeni.

„Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte, județul Maramureș, au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări. Astfel, lucrătorii noștri au descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Poienile de sub Munte, județul Maramureș, ascunse în vegetație, 20 de colete voluminoase care conțineau țigări provenite din contrabandă.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului. Coletele cu țigări au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.969 pachete cu țigări, în valoare de peste 117.000 lei”, precizează ITPF Sighetu Marmației.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

H.D.