VEZI DE CE - Saloanele de înfrumusețare trebuie să se reautorizeze

De ce este vorba numai de saloanele deja existente la data de 14 ianuarie 2020?

VEZI DE CE - Saloanele de înfrumusețare trebuie să se reautorizeze

Saloanele de înfrumusețare care deja funcționau la data de 14 ianuarie 2020 trebuie să se reautorizeze, această obligație legală are ca termen de conformare, data de 31 decembrie 2020. Având în vedere că finalul anului este la o lună și jumătate distanță, iată ce șanse sunt să vedem prelungiri ale acestui termen, conform avocatnet.ro

În cazul saloanelor de înfrumusețare a existat, teoretic, destul timp pentru a cere reautorizarea. Termenul inițial fusese de 30 de zile, însă autoritățile și-au dat seama că acesta e prea scurt și l-au prelungit până la finalul anului 2020.

De ce este vorba numai de saloanele deja existente la data de 14 ianuarie 2020? Pentru că, la acea dată, Ministerul Sănătății a eliminat autorizarea sanitară pe baza răspunderii proprii și a introdus obligația ca saloanele de înfrumusețare să ceară certificarea conformității cu normele de igienă și sănătate publică. Regula este valabilă deja pentru saloanele nou-înființate, însă cele care funcționau deja au fost obligate să ceară reautorizarea, conform sursei citate.

Renata, în vârstă de 27 de ani, este coafeză. Ea spune că termenul dat de autorități este prea scurt, în îdeea în care sunt și multe alte lucruri de pregătit pentru acest demers. "Deja nu mai știu ce să înțeleg, ba trebuie schimbat aia, ba aia. Am copil mic, nu am timp de atâta birocrație. Plus că fiind pandemie, lucrurile merg mult mai greoi, se dau atâtea legi că nu mai înțeleg ce e ok și ce nu", spune tânăra băimăreancă.

C.S.