URNA MOBILĂ - Cum votează pacienții internați

Biroul Electoral Județean Maramureș a stabilit felul în care vor vota pacienții internați în spitalele din județ, astfel încat fiecare maramureșean să-și poată exercita acest drept.

URNA MOBILĂ - Cum votează pacienții internați
Astfel, persoanele cu drept de vot internate în Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare vor depune cererile pentru exercitarea votului cu urna specială la următoarele secții de votare arondate: nr. 18 și nr. 19 situate în incinta Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”; nr. 21 și nr. 22, amplasate în incinta Liceului Teoretic ”Emil Racoviță”,  nr. 23 și nr. 24 situate în incinta Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza” și secția de votare nr.25 amplasată la Grădinița ”Micul Prinț”. Persoanele internate în locația spitalului de pe strada Progresului vor depune cererile la secțiile de votare nr. 65 și 66, amplasate în incinta Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga”.
Persoanele cu drept de vot internate în Spitalul de Pneumoftiziologie ”Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare, depun cererile de votare prin intermediul urnei speciale la secțiile de votare nr. 8 și nr. 9 amplasate în incinta Școlii Gimnaziale ”Nichita Stănescu” și secțiile de votare nr.10, nr. 11  și nr 12, din Școala Gimnazială ”Avram Iancu”.
Pacienții cu drept de vot internați în Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare depun cererile de vot prin intermediul urnei speciale la secțiile de votare nr.60 și nr.61 amplasate în incinta Școlii Gimnaziale ”Octavian Goga”.
Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de pacienții cu drept de vot internați la Spitalul Municipal Sighetu Marmației la secțiile de votare nr.91 și nr.92 amplasate în incinta Universității ”Babeș-Bolyai” și la secțiile de votare nr. 93 și nr. 94 de la Colegiul Național Pedagogic ”Regele Ferdinand”.
Persoanele internate cu drept de vot în Spitalul de Recuperare Borșa depun cererile pentru exercitarea votului prin intermediul urnei speciale la secția de votare nr. 134, amplasata în incinta Școlii Gimnaziale nr. 9 și la secțiile de votare nr.135, nr.136 și nr.137 amplasate în corpul B al Școlii Gimnaziale nr.9.
Pacienții cu drept de vot internați în Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus depun cererile pentru urna specială la secțiile de votare nr.214 și nr.215 amplasate în incinta Liceului Teoretic ”Bogdan Vodă”. 
Persoanele cu drept de vot internate în Căminul de Bătrâni Baia Sprie vor depune cererile formulate de vot prin intermediul urnei speciale la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto.
Cererile de exercitare a dreptului la vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate la Penitenciarul Baia Mare, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale și sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripției electorale Maramureș se depun la secția de votare nr.128 amplasată în incinta Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici”.
Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de către persoane care sunt deținute în baza unui mandat de arestare preventivă în arestul IPJ Maramureș și care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripției electorale Maramureș se depun la secția de votare nr.62 situată în cadrul Colegiului Național ”Gheorghe Șincai”.
A.H.