TARGU LĂPUȘ - A fost prins cu 10 kile de petarde și artificii

Ghinion pentru un lăpușan care a fost prins de către polițiști cu articole pirotehnice care urmau să fie vandute pe piața neagră.

TARGU LĂPUȘ - A fost prins cu 10 kile de petarde și artificii

„Ieri, 23 decembrie, în jurul orei 17.00, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Maramureș împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Tîrgu Lăpuș au desfășurat o acțiune în baza Legii nr. 126/1995.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat un bărbat de 54 de ani din Târgu Lăpuș, care deținea și comercializa articole pirotehnice către diferite persoane, fără a fi autorizat în acest sens.

Cantitatea de aproximativ 10 kg de articole pirotehnice în valoare de 500 lei,a fost indisponibilizată”, precizează polițiștii maramureșeni. 

Față de bărbatul în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

H.D.