SPUN SPECIALIȘTII - Urmează cea mai grea iarnă din istorie

Iarna aceasta va fi în continuare una dificilă, deoarece vaccinul nu va avea încă un impact mare.

SPUN SPECIALIȘTII - Urmează cea mai grea iarnă din istorie

Vaccinul anticoronavirus anunțat de compania Pfizer ca având o eficiență de 90 la sută a adus speranțe în întreaga lume. Mai mult, specialiștii susțin că în luna decembrie vom avea chiar două vacccinuri, însă iarna ce vine nu va fi una ușoară, conform evz.ro.

Potrivit Cristinei Cassetti, virusologul italian care lucrează în SUA, fiind director adjunct al diviziei „Microbiologie și boli infecțioase” a Institutului pentru boli infecțioase, este foarte posibil ca până luna decembrie, în Statele Unite, să fie deja autorizate două vaccinuri împotriva Covid-19. Impactul vaccinului anti-Covid va fi semnificativ deja din timpul verii, iar iarna viitoare se va putea reveni la o viaţă normală. Profesorul Ugur Sahin, unul dintre creatorii vaccinului este convins de acest lucru. Potrivit lui Sahin, iarna aceasta va fi în continuare una dificilă, deoarece vaccinul nu va avea încă un impact mare asupra numărului persoanelor infectate.

C.S.