SPORTURI OLIMPICE - Un atlet, cel mai bun sportiv al anului în Maramureș

Clasament alcătuit de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport a județului Maramureș.

SPORTURI OLIMPICE - Un atlet, cel mai bun sportiv al anului în Maramureș

În clasamentul celor mai buni sportivi maramureșeni ai anului 2020, dedicat disciplinelor olimpice, primul loc a fost ocupat de atletul Gheorghe Florinel Bledea (LPS Baia Mare, antrenor Dana Dragoș). El a cucerit în acest an locul 1 la heptatlon, locul 2 la prăjină și locul 3 la decatlon și 60 mg, la Capionatele Naționale rezervate juniorilor 1. Și celelate trepte ale podiumului au fost ocupate de atleți.

Pe locul 2 s-a clasat Adnana Matyus (CSM Baia Mare, antrenor Terezia Pop). Ea a obținut în 2020 locul 2 la heptatlon (Balcaniada de juniori 1, Turcia) și Campionatele Naționale de tineret și locul 3 la pentatlon în cadrul Campionatelor Naționale de juniori 1.

Locul 3 a fost ocupat de Andrei Poci (LPS Baia Mare, antrenor Ion Tăbăcioiu). În acest an a obținut locul 1 la decatlon și locul 2 la suliță în cadrul Campionatelor Naționale de juniori 1 și locul 3 la decatlon - Balcaniada de juniori 1 (Turcia).

Pe locul 4 s-a situat Ionuț Dancoș (CSM Baia Mare, antrenor Emil Marinescu), campion național de seniori la talere skeet (individual).

M. S.