SENTINȚĂ – Trei ani de închisoare pentru directorul spitalului

SENTINȚĂ – Trei ani de închisoare pentru directorul spitalului

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Carmen Dorobăț, a fost condamnată vineri la trei ani de închisoare cu suspendare, anunță 9am.ro. Sentința a fost dată într-un dosar în care este acuzată că, alături de soțul său, tot medic, a primit mită de la 124 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, pentru a-i promova examenele.

Magistraţii Curţii de Apel au menținut decizia primei instanțe, de condamnare la 3 ani cu suspendare, însă i-au modificat pedeapsa complementară. Prima instanţă stabilise că nu are voie să prea şi nici să deţină o funcţie publică, acum i-a fost interzis doar să predea într-o instituţie de învăţământ, privată sau publică, timp de 5 ani.

Instanța a dispus și un avea un termen de supraveghere de 4 ani în cazul managerului Spitalului de Boli Infecțioase Iași, potrivit sentinței consultate de Ziarul de Iași.
Și Gheorghe Dorobăţ a fost condamnat în acest dosar la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, decizia pronunțată în prima instanță fiind menținută de Curtea de Apel Iași. De asemenea, instanța a dispus și o serie de interdicții pentru soțul lui Carmen Dorobăț, între care să ocupe funcții publice.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iaşi i-au trimis în judecată, în martie 2015, pe managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ şi pe soţul acesteia, Gheorghe Dorobăţ, după ce aceştia ar fi luat mită câte o sută de euro de la 124 de studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară. Carmen Dorobăţ a fost acuzată de luare de mită în formă continuată şi complicitate la luare de mită, în timp ce soţul acesteia, Gheorghe Dorobăţ, era acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în lunile iunie - iulie 2014, Carmen Dorobăţ ar fi primit, în mod direct, suma de 5.700 de euro de la 57 de studenţi din anul II de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi.

La rândul său, Gheorghe Dorobăţ, în calitate de şef al Catedrei de anestezie generală de la UMF Iaşi şi şef al secţiei ATI de la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iaşi, ar fi primit, în perioada 6-30 ianuarie, suma de 6.700 de euro de la 67 de studenţi de anul III de la Facultatea de Medicină Dentară.