REALITATE - Bătutul nevestii este o normalitate în multe familii din România

În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii au emis peste 7.000 de ordine de protecție provizorii, aproape jumătate dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. Faptele de violență în familie se mențin aproximativ la același nivel ca în anul 2019.

REALITATE - Bătutul nevestii este o normalitate în multe familii din România

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

„În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel național, au fost emise 7.112 ordine de protecție provizorii, cu 8,2%  mai multe față de primele 10 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 7.016 au fost emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor și 31 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens. De asemenea, au fost sesizate 402 infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu, în scădere cu 18,2%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, în primele 10 luni ale acestui an, au fost emise, de instanțele judecătorești, 6.957 de ordine de protecție, cu 5,5% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.312 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecție provizorii emise de polițiști. Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor de violență în familie, în primele 10 luni ale anului, o au cele de „lovirea sau alte violențe” – 61,6% , urmate de „abandonul de familie” – 13,8% și „amenințarea” – 9,2%”, precizează Poliția Română.

Statisticile oficiale arată că din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe infracțiuni de violență în familie (aproximativ 80% din total) au fost comise la domiciliul subiecților. Un lucru bun este că în această perioadă, se constată o reducere a implicării minorilor în fapte de violență domestică, atât în calitate de victime (-18%), dar mai ales în calitate de autori (-30%).

H.D.