PROIECT ROMÂNESC – Mașina cu hidrogen, prezentată președintelui

Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea au discutat azi cu președintele României, Klaus Iohannis despre proiectul românesc al mașinii cu hidrogen.

La Vâlcea se dezvoltă trei aplicații auto, una electrică și două care integrează tehnologii bazate pe hidrogen.

În cazul celei mai avansate dintre aplicații, un autovehicul electric utilitar, hidrogenul este produs din surse regenerabile de energie în cadrul institutului, comprimat și stocat la presiune înaltă în rezervorul amplasat la bord.

Timpul de reîncărcare a rezervorului cu hidrogen este de aproximativ trei minute, iar autonomia maximă este de aproximativ 320 km.

Klaus Iohannis a declarat, după ce a văzut mașinile-prototip, că cercetătorii de la Vâlcea sunt „deschizători de drumuri pentru domenii de viitor în România”.

„Cele două proiecte ale Institutului, în valoare de peste 23 de milioane de euro, alocate prin Programul Operațional Competitivitate, vor crește capabilitatea de cercetare, dezvoltare, inovare a institutului în ceea ce privește energia pe bază de hidrogen și domeniul nuclear. Dacă dorim soluții eficiente pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, dezvoltarea noilor tehnologii pe bază de hidrogen, precum și rafinarea soluțiilor de stocare a energiei sunt cruciale”, a spus președintele, conform Digi24.ro.

În final, președintele și-a exprimat bucuria față de Institutul de la Râmnicu Vâlcea spunând că „cercetarea trebuie privită ca o investiție în viitorul României”.

V.R.