PROGRAMUL ROMÂNIEI ÎN GRUPA PRINCIPALĂ - Tricolorele se pregătesc pentru tradiționala confruntare cu Ungaria

Campionatul European de handbal feminin continuă cu meciurile din cele două grupe principale.

PROGRAMUL ROMÂNIEI ÎN GRUPA PRINCIPALĂ - Tricolorele se pregătesc pentru tradiționala confruntare cu Ungaria

Aseară s-au disputat ultimele partide din grupele B și D ale Campionatului European de handbal feminin din Danemarca, în urma cărora au fost stabilite ultimele echipe calificate în cele două grupe principale.

România va juca în grupa principală II, alături de Norvegia, Germania, Croația, Ungaria și Olanda.

Cele șase echipe pornesc de la următorul clasament alcătuit în urma rezultatelor înregistrate în grupele preliminare: 1. Norvegia 4p (golaveraj 70-43), 2. Croația 4p (51-47), 3. Olanda 2p (53-51), 4. Germania 2p (45-61), 5. Ungaria 0p (46-52), 6. România 0p (39-51).

Programul grupei principale II:

10 decembrie: Croația - România (ora 19:15); Olanda - Norvegia (ora 21:30);

12 decembrie: Ungaria - Germania (ora 17:00); Croația - Norvegia (ora 19:15);

14 decembrie: Olanda - Germania (ora 19:15); Ungaria - România (ora 21:30);

15 decembrie: Olanda - România (ora 17:00); Croația - Germania (ora 19:15);  Ungaria - Norvegia (ora 21:30).

Primele două clasate se vor califica în semifinale. Pentru a putea spera să ajungă în această fază a competiției, România trebuie să câștige toate cele trei partide din grupa principală.

M. S.