PÂNĂ ÎN 2050 - Comisia Europeană vrea să crească producția de energie eoliană

Pentru a ajunge la neutralitate climatică până în 2050, Comisia Europeană (CE) își propune ca statele membre UE să crească producția de energie eoliană offshore de 25 de ori. Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia estimează că vor fi necesare investiții de aproape 800 de miliarde de euro, arată Digi24.ro.

Pentru a contribui la atingerea obiectivului neutralității climatice vizat de UE până în 2050, Comisia Europeană a prezentat azi, 19 noiembrie, Strategia UE privind energia din surse regenerabile offshore. Strategia propune sporirea capacității eoliene offshore a Europei de la nivelul actual de 12 GW la un nivel de cel puțin 60 GW până în 2030 și de 300 GW până în 2050. Comisia își propune ca, până în 2050 să completeze această capacitate cu 40 GW provenind din energie oceanică, dar și cu energie produsă utilizând alte tehnologii emergente, de exemplu turbine eoliene și panouri solare flotante.

Creșterea va crea noi oportunități pentru industrie, va genera locuri de muncă verzi pe întregul continent și va consolida poziția de lider mondial a UE în domeniul tehnologiilor energetice offshore. De asemenea, va asigura protecția mediului, a biodiversității și a pescăriilor din UE.

Piața energiei din surse regenerabile offshore este o piață mondială în creștere rapidă, în special în Asia și în Statele Unite, care oferă oportunități pentru industria UE în întreaga lume. Prin intermediul diplomației sale în ceea ce privește Pactul verde, al politicii comerciale și al dialogurilor UE pe tema energiei cu țările partenere, Comisia va sprijini adoptarea la nivel mondial a acestor tehnologii.

Energia eoliană offshore produce energie electrică curată, care concurează cu tehnologia existentă bazată pe combustibili fosili și care, uneori, este mai ieftină, potrivit sursei citate.

V.R.