NU MAI POT SĂ TACĂ - Suntem buni să muncim și să luăm penalități

Medicii de familie din Maramureș sunt revoltați de amenințările făcute de Ministerul Sănătății și nu mai pot să tacă.

NU MAI POT SĂ TACĂ - Suntem buni să muncim și să luăm penalități

După revolta medicilor de familie la nivel național, o parte din halatele albe din Maramureș au reacționat și ei dur la comunicatul de presă dat de Ministerul Sănătății, în care medicii de familie sunt amenințați cu sancțiuni. ”De asemenea, actul normativ prevede că, în cazul nerespectarii obligațiilor contractuale de către cabinetele medicilor de familie, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală pot aplica sancțiuni graduale, începând cu avertisment la prima constatare, diminuarea contractului cu 5% la a doua constatare și 10% la cea de-a treia”, arată comunicatul MS.

Un medic de familie din Maramureș, într-o postare pe Facebook, a oferit o imagine a realității cu care se confruntă de fapt halatele albe. Mulți pacienți ajung să afle că sunt pozitivi după ce se testează pe banii proprii și de cele mai multe ori medicii de familie sunt cei care îi diagnostichează. Medicul de familie în cauză a precizat că nici nu a semnat contractul cu CAS Maramureș, pentru supravegherea pacienților cu noul coronavirus de la domiciliu, deci nu primește niciun leu pentru munca respectivă.

”41 de covid pozitivi 19 octombrie - 27 noiembrie din care diagnosticați de mine 30, iar restul spital oncologie/proprie inițiativă sau firme, plus contacții. Deci despre ce vorbim MF Penalități? Nu le e rușine? Și NU NU AM SEMNAT ACEL CONTRACT RUȘINOS ! NU E VORBA DE BANI AICI ! E VORBA DE ATITUDINE ȘI DISCRIMINARE ȘI PENALITĂȚI ! Suntem buni să muncim și să luăm penalități !!!”, arată un medic de familie

A.H.