NOCIV – Cât de mult rău îți poate face zahărul. Legătura cu boala Alzheimer

Consumul excesiv de zahăr este dăunător sănătății, este deja un lucru cunoscut. Cercetătorii au stabilit chiar o legătură cu boala Alzheimer.

NOCIV – Cât de mult rău îți poate face zahărul. Legătura cu boala Alzheimer
Zahărul dăunează sănătății Foto: pexels.com

Un studiu publicat în revista medicală Frontiers in Aging Neuroscience arată că un consum pre amare de zahăr poate favoriza apariția bolii Alzheimer. Cercetătorii au descoperit că zahărul duce la o supraactivare a fructozei din creier care poate contribui la dezvoltarea bolii Alzheimer.

Cercetarea a fost condusă de o echipă de neurologi și experți în metabolismul fructozei. Dovezile nu numai că indică legătura dintre excesul de zahăr și declinul cognitiv, dar ajută și la explicarea asocierii dintre sănătatea metabolică și Alzheimer.

Există două tipuri comune de zaharuri: fructoza și glucoza.

Fructoza este un zahăr natural, care se găsește în fructe, sucuri de fructe și miere. De asemenea, reprezintă 50% din majoritatea zaharurilor de masă, ceea ce înseamnă că poate fi prezent în alimentele procesate, băuturile răcoritoare, produsele de patiserie și siropul de porumb cu conținut ridicat de fructoză - cam orice, cu zaharuri adăugate.

Glucoza, pe de altă parte, este un tip de zahăr simplu, mai puțin dulce decât fructoza. Când ajunge în sânge, devine ceea ce cunoaștem ca „zahăr din sânge”.

Un studiu  realizat de oamenii de știință de la Yale, a constatat că atunci când oamenii au niveluri ridicate de zahăr din sânge timp de mai multe ore, creierul începe să supraproducă fructoză. Acest mecanism se numește metabolismul fructozei și este frecvent la diabetici de tip 2.

"Când metabolismul fructozei apare din cauza consumului excesiv de zahăr, creierul intră în epuizare. Procesul glicolizei neuronale consumă energia cerebrală necesară, făcând neuronii creierului mai puțin funcționali sau viabili în timp", explică autorul studiului, dr. Richard Johnson, într-un comunicat de presă.

Mai mult, exhipa de cercetare susține că "boala Alzheimer este o boală modernă determinată de modificări ale stilului de viață alimentar în care fructoza poate perturba metabolismul cerebral și funcția neuronală”, se arată în studiul său.