NESIMȚIRE - Șoferii nu se prea înghesuie să își plătească amenzile primite

Șoferii care sunt amendați de Poliția Locală Baia Mare pentru că au încălcat diferite reguli de circulație nu se înghesuie să își plătească amenzile primite. O arată statisticile Poliției Locale pentru primele nouă luni ale acestui an.

NESIMȚIRE - Șoferii nu se prea înghesuie să își plătească amenzile primite

Aproximativ jumătate dintre șoferii prinși în Baia Mare cu diferite abateri la regimul circulației își plătesc amenzile primite. Cei care nu plătesc amenzile nu scapă de ele, merg în debit, iar în momentul în care ai nevoie de o hartie de la primărie nu o primești pană nu îți achiți datoriile c`tre stat.

Numărul mare de amenzi aplicate de Poliția Locală în Baia Mare ne arată că șoferii nu sunt dintre cei mai disciplinați atunci cand vine vorba de a respecta anumite reguli. În continuare avem parcări făcute pe spații verzi, parcări făcute pe locurile special destinate persoanelor cu handicap sau circulația pe Interzis.

„În primele nouă luni ale acestui an, pe Biroul de Circulație din cadrul Poliției Locale Baia Mare au fost aplicate 1898 de amenzi, din care 724 au fost achitate. Media ar fi undeva la 180 de lei/amendă. La înștiințări în parbriz au fost aplicate 467 de amenzi, din care 220 au fost achitate. Pentru cei prinși că au parcat pe locurile speciale pentru persoanele cu handicap am avut în aceeași perioadă un număr de 28 de invitații, o singură sancțiune achitată. În acest caz amenzile sunt între 200 și 1000 de lei. La înștiințări în parbriz amenzile sunt cuprinse între 100 și 1000 de lei, iar dacă se achită în 24 de ore se plătește, conform legii, jumătate din cuantumul amenzii. Cei care nu își plătesc amenzile primite, confrom procedurii, acestea se trimit în debit la UAT-urile unde respectivele persoane sancționate au domiciliul”, precizează reprezentanții Poliției Locale, pentru „Axanews.ro”.