NEBUNIE - Sute de maramureșeni sunt amendați zilnic din cauza măștii de protecție

Sute de maramureșeni sunt amendați zilnic de forțele de ordine din cauza măstilor de protecție, mai precis absența acestora sau purtarea incorectă a lor.

NEBUNIE - Sute de maramureșeni sunt amendați zilnic din cauza măștii de protecție

La activitățile desfășurate ieri, 10 noiembrie a.c., au participat 133 polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş. În cadrul celor 21 de acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 162 de societăți  comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1773 de persoane şi au fost verificate 114 de mijloace de transport, din care 102 mijloace de transport public în comun şi şapte operatori autorizaţi/transportatori de persoane.

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 196 sancțiuni contravenționale, din care 192 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, o sancţiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, respectiv trei sancţiuni aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de peste 31.000 de lei.

H.D.