VREMURI CIUDATE – Cea mai tristă primă zi de școală în Baia Mare

472

Luni, 14 septembrie, copiii au pășit din nou în curțile grădinițelor, scolilor și liceelor din județ. Cu zâmbete pe sub mască, emoționați și entuziasmați au intrat din nou în clasele de care le era mult prea dor.

Robert Bizo, elev în clasa a IX-A la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, a așteptat nerăbdător să-și cunoască noii colegi.

„Sunt entuziasmat și curios să îmi cunosc noii colegi, dar și noua clasă și viitorii profesori. Am așteptat momentul acesta și cred că sunt pregătit pentru noul drum pe care am pornit”, spune băiatul de 15 ani.

Un grup de elevi de clasa a VII-a de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” spun că prima zi a fost una diferită. S-au întâlnit cu o parte dintre colegi, iar la intrarea în școală au fost trimiși la baie să se spele pe mâini și pe urmă să se dezinfecteze.

„Am fost trimiși fiecare la baie să ne spălăm bine mâinile și pe urmă să le dezinfectăm. La o parte ni s-a luat temperatura, la o parte nu. În clasă am purtat mască și am stat așezați la distanță. Ne-am întâlnit cu colegii, dar cu o parte doar, fiind împărțiți pe două grupe, pentru siguranța noastră”, spune Alex Mociran de 14 ani.

Și pentru elevii de liceu prima zi a fost întâlnirea cu toată clasa, după care vor fi secționați în două grupe.

„În prima zi am intrat cu toții în clasă, iar de ziua următoare suntem organizați pe două grupe. Suntem, în total, 26 de elevi în clasă, iar două săptămâni vine o echipă de 13, și două săptămâni cealaltă echipă. De asemenea, în bănci stăm doar câte unul. Toată lumea a purtat masca în clasă și ni s-a luat temperatura la intrare. Avem la dispoziție dezinfectant pentru a ne pulveriza de câte ori este necesar”, spune Iuliana Matei de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu.

#Prima zi cu flori și cadouri pentru unii

Cu flori în mâini și cu zâmbetul pe buze, Ana Meti, din Ferneziu, elevă în clasa a XI-A la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare a avut parte de o întâlnire specială cu colegii.

„Sâmbătă mi-a fost ziua de naștere, iar azi, când m-am reîntâlnit cu colegii, am primit flori. A fost o zi frumoasă și o reîntâlnire după multe luni de repaus. Consider eficientă începerea noului an cu prezența noastră în clasă, deoarece on-line nu prea învață nimeni. Mi se pare normal să mergem la școală și să păstrăm toate măsurile posibile. La fel cum s-a întâmplat și astăzi. La intrare ni s-a oferit dezinfectant pentru mâini, masca era obligatorie, iar în clasă bancile erau aranjate la distanță, ocupându-se doar un loc într-o bancă”, spune tânăra.

În privința luării temperaturii, acest lucru nu a fost aplicat la toate liceele și  tuturor elevilor, după cum spun elevii, dar dezinfectarea mâinilor la intrare a fost obligatorie.

#Masca i-a împiedicat să se cunoască mai bine

Deși a așteptat ziua întâlnirii cu noii colegi, Iuliana Matei, elevă în a IX-a la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, spune că masca i-a împiedicat să-și vadă fețele unii altora și să se cunoască mai bine.

„Am așteptat să ne cunoaștem noi, ca și colegi, fiindcă în clasa a IX-a vin elevi din diferite zone, dar a fost mai ciudată întâlnirea. În primul rând nu ne-am văzut fețele din cauza măștii, doar ochii și fruntea, și pe lângă asta mai e și distanțarea socială sau colegul de bancă care lipsește și așa va fi tot anul”, spune tânăra.

Și lui Vlad Gabriel, de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, i-a fost dor de colegi și de învățatul clasic.

„Îmi era dor de clasă, de colegi, de profesori. După această vacanță prelungită am simțit nevoia reîntâlnirii. În plus, eu mizez pe învățatul în clasă. E mult mai ușor să reții când ești în clasă și vezi direct ce se întâmplă. Să înveți on-line e diferit. Nu reții multe informații și nici nu te prea ajută. Fiind acasă ești în confortul tău, îți distrage atenția orice lucru din încăpere, îți găsești activități, te gândești la cu totul altceva, nu te concentrezi deloc, ești ca și absent. În clasă e altceva. Acolo și dacă nu recapitulezi acasă, tot îți rămân niște informații din clasă, ceva tot știi”, spune băiatul.

În privința virusului, majoritatea elevilor nu se tem că l-ar putea lua personal, mai mult își fac griji pentru părinții și bunicii lor.

Veronica BĂRBOS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here