VOR BANI EUROPENI – Fermierii din Maramureș dau buzna la APIA

760

Potrivit informațiilor primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, fermierii au depus la nivel național 55.515 cereri, pentru o suprafaţă de 153.668 hectare. La APIA Centrul Judeţean Maramureş, au fost depuse 3.404 cereri, cu o suprafaţă de 9.671 ha. După ce săptămâna trecută, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a tras un semnal de alarmă în privința celor care nu se prezintă la data și ora programată pentru depunerea cererilor unice, ultimele vești arată că fermierii se prezintă în număr mare la agenții.

Procentul înregistrat în ultima săptămână depășește 110%. De la startul campaniei (01.03.2019) până în present, APIA a primit 119.554 de cereri unice de plată din partea celor 122.325 fermieri programați în acest interval, procentul de prezență fiind de 97,73%. Suprafața totală pentru care s-a solicitat sprijin până în momentul de față este de 345.977 ha la nivel național. Pentru a utiliza în mod eficient timpul pe care APIA l-a alocat pentru primirea cererilor unice în campania 2019 facem apel către toți fermierii să respecte programările făcute și să se prezinte la centrele agenției la data indicate.

Vasile GHERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here