VOLEI – Divizia A1: Un punct, dar se putea obține și mai mult (dar și mai puțin)

134

Vineri, de la ora 16.00, Sala Polivalentă a fost gazda partidei dintre Știința Explorări și Steaua București, din cadrul etapei a 7-a din Divizia A1 la volei masculin. Baia Mare încearcă să scoată maximum din fiecare meci și s-a străduit și în fața Stelei, încercând să profite și de faptul că Steaua a mai jucat un meci în această săptămână, la Zalău, în Cupa Challenge (a pierdut 3-0). A ieșit cu un punct pentru Baia Mare și două pentru militari.

Debutul de joc este echilibrat, niciuna dintre echipe nereușind să se desprindă la mai mult de un punct. Jocul continuă sub aceleași auspicii și avem egalitate la 10, la 12, cu o evoluție bună a tânărului Crișan pe postul de extremă (mari probleme însă la serviciu). Avem egalitate și la 17, cu Talpă principal finalizator la noi și De Pra în dreptul Stelei (cel mai bun jucător de atac din Divizia A1). Aici, Steaua se distanțează la două puncte și e 17-19, iar Marius Botea cere primul time-out din meci. Crișan punctează, apoi tot el greșește serviciul: 18-20. Oaspeții se duc la 19-22 și iar cerem time-out. Talpă face două puncte și Dragomir servește un as, dar și David punctează de două ori: 22-24. Talpă atacă afară și setul se încheie 22-25 (23 de minute)

Gazdele încep bine parțialul al doilea și conduc 3-1. Diferența de 2-3 puncte se menține: 6-3. Sunt destul de multe greșeli de serviciu. Steaua vine la un punct, 9-8, dar Explorări se distanțează din nou la 3 puncte: 12-9, 14-11, ba chiar și la 4 puncte: 15-11. După un time-out, Steaua face trei puncte la rând și e rândul lui Botea la timp de odihnă. Facem noi două  puncte, apoi Steaua trei și e 17-17. Avem din nou avantaj la 20-18, dar militarii egalează. Egal e până la 22-22. Steaua face 22-23 și se cere time-out. Allik reușește un serviciu as, Mocanu ne aduce la 23-24, apoi Țuțea blochează pentru 24-24. Time-out Steaua. Baia Mare conduce cu un punct mereu, dar nu îl face și pe cel de-al doilea. Se ajunge la 29-29, Parkinson atacă în teren, apoi De Pra isbutește un as și se termina 29-31, după alte 32 de minute de joc.

Gazdele conduc la începutul celui de-al treilea parțial: 4-2. Steaua revine și face 4-5, apoi e 6-5 pentru Explorări. Se face și 10-8 și pare că avem același scenariu ca și în seturile precedente. Păstrăm distanța: 12-10, 14-12. Explorări ține bine steagul sus și se distanțează la patru puncte: 16-12, 20-16. Oaspeții cer time-out. Nu reușesc mare lucru: 22-18 și 23-19. Apoi, Allik punctează și De Pra izbutește un nou as. Din fericire, tot el greșește serviciul la punctul următor. Allik atacă afară și Explorări câștigă setul: 25-21 (23 de minute).

Setul patru începe tot sub semnul echilibrului. Explorări simte că se poate mai mult, în timp ce Steaua nu vrea să rateze toate cele trei puncte. Baia Mare e prima ce conduce la două puncte: 6-4, 7-5, dar Steaua egalează la 7. Pentru puțin timp, Știința mergând la 11-8. Avantajul s-a menținut până la 14-14. Apoi am făcut trei puncte la rând și iar am luat-o în față: 17-14, 18-15. Steaua egalează la 19, tot după trei puncte la rând. La 20-20, Imhoff și Răileanu aduc două puncte gazdelor. Apoi Mocanu greșește serviciul, Talpă punctează și tot el izbutește un blocaj: 24-21. Trei mingi de set. O fructificăm pe a doua, după ce Muscina servește greșit: 25-22 (26 de minute).

Cu un punct în buzunar, Explorări speră și la mai mult. Conduce 2-1, apoi e 2-4 și timp de odihnă cerut de Marius Botea. Revenim la 3-4, însă De Pra mai aduce două puncte oaspeților: 3-6. Reducem la 4-6, câte un serviciu greșit de fiecare parte și punct Parkinson: 5-8. La 5-9 mai luăm un time-out. Revenim până la 8-10. De Pra punctează, la fel și Imhoff, apoi Talpă greșește serviciul: 9-12. David și Imhoff greșeșc si ei serviciile: 10-13. Punct Imhoff, time-out Steaua. De Pra atacă out, apoi avem blocaj Mocanu și e egal 13. Și time-out. Crișan, care a pătimit la serviciu izbutește un as și avem minge de meci. Parkinson egalează, apoi Steaua e mai atentă și totul se încheie cu un atac în aut al lui Imhoff: 15-17 (19 minute).

Știința Explorări Baia Mare – Steaua București: 2-3 (-22, -29, 21, 22, -15)

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană”
  • Arbitri: Tudor Pop și Mihai Husa (Cluj-Napoca). Obs. Niculae Stan (București)
  • Explorări: Mocanu 7p (3 blocaje), Răileanu 3p (un as, două blocaje), S. Dragomir 2p (un as), Imhoff 24p (două blocaje), Talpă 19p (un as, 4 blocaje), L. Crișan 15p (doi ași), M. Popovici (libero). Au mai jucat: Țuțea 3p (un blocaj), A. Dragomir. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop
  • Steaua: Mello de Amorim 9p (un as, două blocaje), Provenzano De Pra 31p (3 ași, 4 blocaje), Darlaczi 2p, David 17p (două blocaje), Parkinson 10p (5 blocaje), Gavriz (libero). Au mai jucat: Muscina 2p (doi ași, două blocaje), Allik 8p (un as), Krol. Antrenor: Bogdan Tănase

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here