VOLEI – Divizia A1 – Ultimul meci al anului pentru Explorări

180

Știința Explorări își ia la revedere de la suporteri înacest an cu un meci pe care îl va disputa în compania formației SCMU Craiova.Partida din etapa a 11-a, ultima a turului Diviziei A1, este programată sâmbătă,15 decembrie, la ora 12.00. Jocul va fi arbitrat de clujenii Andrei Savu șiCristian Șanta, în timp ce Vasile Dușa (Zalău) va fi observator FRV.

Baimarenii vor avea în față singura echipă din campionat
care a obținut victorii pe linie în acest sezon (șapte de trei puncte și două
de două puncte). Craiovenii au în lot nouă jucători români și patru straini,
printre aceștia aflându-se Ștefan Lupu, declarat cel mai valoros jucător băimărean
în 2017, și Facundo Imhoff, fratele jucătorului de la Știința Explorări,
Cristian Imhoff.

Înaintea acestei etape, Explorari ocupă locul 8 în clasament
cu 8 puncte, în timp ce SCMU Craiova se află pe poziția a 2-a, cu 25 de puncte.

Programul etapei a 11-a (sâmbătă, 15 decembrie):

  • Știința Explorări – SCMU Craiova (ora 12.00)
  • Steaua București – VCM Piatra Neamț (ora 13.00)
  • CSM București – Universitatea Cluj (ora 17.00)
  • Dinamo București – Arcada Galați (ora 17.00)
  • CSM Câmpia Turzii – Unirea Dej (ora 18.00)
  • VM Zalău va sta.

Clasament

  •  1. ACSVM Zalău – 28p (29-4) – 10
  •  2. SCMU Craiova – 25p (27-5) – 9
  •  3. Arcada Galați – 19p (23-12) – 9
  •  4. CSM București – 16p (17-13) – 9
  •  5. Unirea Dej – 15p (17-14) – 9
  •  6. Dinamo București – 13p (16-18) – 9
  •  7. Steaua București – 12p (17-19) – 9
  •  8. Știința Explorări – 8p (13-23) – 9
  •  9. Câmpia Turzii – 8p (9-21) – 9
  • 10. U Cluj Napoca – 6p (11-25) – 9
  • 11. Piatra Neamț – 0p (2-27) – 9

Etapa 12 (prima din retur – 26 ianuarie): “U”Cluj – Craiova; Explorări – Zalău; Steaua – Unirea Dej; Câmpia Turzii – Arcada;Dinamo – CSM București. Piatra Neamț va sta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here