VOLEI – Divizia A1 – Știința Explorări joacă vineri, acasă cu Steaua

251

Știința Explorări joacă pe teren propriu cu Steaua București, în cadrul etapei a 8-a a Diviziei A1 de volei masculin. Partida este programată vineri, 30 noiembrie, la ora 16.00, înaintea meciului CS Minaur – Potaissa Turda, din Liga Națională de handbal masculin.

Întâlnirea va fi arbitrată de Tudor Pop și Mihai Husa (Cluj-Napoca). Niculae Stan (București) va fi observator din partea Federației Române de Volei.

Înaintea acestui joc, Știința Explorări ocupă locul 10 în clasament, cu 5 puncte (din 7 meciuri disputate), în timp ce Steaua se află pe poziția a 5-a, cu 10 puncte (6 meciuri).

Echipa din Baia Mare se confruntă cu serioase probleme financiare, fiind pusă pe tapet chiar retragerea din campionat. Ar fi o nouă imensă rușine pentru oraș să piardă o echipă de tradiție, deși nu știm cine își va asuma o asemenea rușine. Probabil nimeni, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte echipe care au dispărut. Însă, dacă oamenii vor rămâne cu mâinile în sân, și aici mă refer la cei implicați direct, nimeni nu va suferi prea mult. În precedentele cazuri s-a dramatizat puțin și s-a mers mai departe. Dacă au existat oameni care să o ia de la început a fost bine, dacă nu, nu.

Nu există mărturii pe aceste meleaguri de existența vreunui civism feroce (nici măcar moderat) și am zeci de exemple (nu numai din lumea sportului). Oamenii se mulțumesc să le fie lor bine și atât. Bine că sunt miliarde de lei pentru tot felul de pomeni și pentru organizarea de șușe și șmecherii.

Știința Explorări

  • Centru: Ciprian Neamț, Vasile Talpă, Codrin Mocanu, Andrei Butnaru
  • Universal: Christian Imhoff (Argentina)
  • Extremă: Robert Țuțea, Csaba Nagy, Andrei Crișan, Sorin Dragomir
  • Libero: Rolland Balog, Mihai Popovici
  • Coordonator: Alexandru Dragomir, Dragoș Răileanu
  • Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop

Steaua București

  • Centru: Ialisson Cesar Mello de Amorim (Brazilia), Daniel Szaniawski (Polonia), Michael Parkinson (Olanda)
  • Universal: Andrei Ana, Jan Szymon Krol (Polonia), Caio Cesar Provenzano de Pra (Brazilia)
  • Extremă: Nicolas Grigorie, Cornel Miron, Ovidiu Darlaczi, Karli Allik (Estonia), David Csanad (Ungaria)
  • Libero: George Gavriz, Gheorghe Ilie
  • Coordonator: Maximilian Thaller (Austria), Alexandru Muscina
  • Antrenori: Bogdan Tănase și Răzvan Roșu

Etapa a 8-a

  • Știința Explorări – Steaua București (vineri, 30 noiembrie, ora 16.00). Arbitri: Tudor Pop și Mihai Husa (Cluj-Napoca). Obs. Niculae Stan (București)
  • Unirea Dej – Arcada Galați (sâmbătă, 1 decembrie, ora 16.00). Arbitri: Florin Dragomir – Mihai Coman (București)
  • VCM Piatra Neamț – CSM București (sâmbătă, ora 17.00). Arbitri: Florin Dimachi – Lucian Năstase (Galați)
  • ACS VM Zalău – Dinamo București (sâmbătă, ora 18.00). Arbitri: Lucian Husa – Cristian Șanta (Cluj Napoca)
  • SCMU Craiova – CSM Câmpia Turzii (duminică, 2 decembrie, ora 18.30). Arbitri: Florin Vasile Bosi – Cristian Cristea (București)
  • “U” Cluj Napoca va sta.

Clasament

  1. SCMU Craiova – 19p (21-5) – 7
  2. ACSVM Zalău – 19p (20-4) – 7
  3. Arcada Galați – 12p (15-9) – 6
  4. Steaua București – 10p (14-11) – 6
  5. Dinamo București – 10p (13-11) – 6
  6. Unirea Dej – 10p (11-9) – 6
  7. CSM București – 10p (11-10) – 6
  8. U Cluj Napoca – 5p (9-19) – 7
  9. Câmpia Turzii – 5p (6-15) – 6
  10. Știința Explorări – 5p (8-18) – 7
  11. Piatra Neamț – 0p (1-18) – 6

Etapa 9: Arcada – “U” Cluj (3 decembrie); CSM București – Unirea Dej; Dinamo -Piatra Neamț; Câmpia Turzii – Zalău; Steaua – Craiova. Explorări va sta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here