VIOLENȚĂ EXTREMĂ – Un maramureșean a fost… biciuit, după ce turma sa de bivoli a călcat porumbul cultivat

172

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc marți, 9 iulie, pe raza localității Rogoz. Un păstor a fost bătut crunt de un alt bărbat, și nu oricum, ci l-a lovit inclusiv cu biciul.

Conform localnicilor, victima este un bărbat în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul în localitatea Budești, care păstorea o turmă de aproximativ 70 de bivoli. La un moment dat, câteva dintre animale au dat buzna pe un teren cultivat cu porumb. Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în Baia Mare, aflat pe proprietatea respectivă a luat foc și l-a luat la bătaie pe păstor. Conform informațiilor noastre, păstorul a fost bătut cu biciul și, spun unii localnici, și cu bâta de bărbatul agresiv.

Speriați, oamenii au sunat degrabă la 112, solicitând sprijinul echipajelor medicale. Victima a fost, astfel, transportată la Spitalul Județean Baia Mare, pentru îngrijiri de specialitate. Oamenii locului spun că agresorul ar mai fi fost cercetat, în trecut, și pentru braconaj, întrucât ar fi ținut căprioare în captivitate.

“A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire. Polițiștii fac cercetări cu privire la acest caz, urmând ca, la finalul acestora, să dispună măsurile legale”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Cecilia Grozavu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here