VINE SEZONUL VIROZELOR – Peste 77.000 de doze de vaccin antigripal, solicitate de DSP Maramureș

137

Ministerul Sănătății a anunțat că urmează să achiziționeze 3 milioane de doze de vaccin antigripal, pentru sezonul care începe în toamna aceasta. Numărul de doze care ar urma să ajungă în cabinetele medicilor de familie ar trebui să fie dublu față de anul trecut, în 2019 fiind cumpărate de minister 1,5 milioane de doze.

Anul acesta, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Maramureș a solicitat peste 77.000 de doze de vaccin antigripal, pentru categoriile de risc. “Am solicitat 77.500 de doze de vaccin antigripal, dar deocamdată nu știm când vor ajunge dozele în județ”, a explicat Carmen Sima, director adjunct al DSP Maramureș. Printre persoanele care au prioritate la vaccinare gratuită se numără persoanele cu risc ridicat de îmbolnvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizaţi, personal medical sau gravide.

În contextul pandemiei de coronavirus, o parte din populație este decisă să se vaccineze, iar cei care nu beneficiază de vaccin gratuit vor să și-l cumpere singuri. Unele farmacii din Maramureș au mărturisit că au avut deja mai multe persoane interesate de vaccinul antigripal.

“Sunt promisiuni pentru sfârșitul lunii octombrie dar am înțeles că sunt foarte multe doze de vaccin cumpărate de DSP-uri, iar pentru farmacia comunitară deocamdată avem doar promisiuni. Avem deja persoane care au solicitat vaccinul, ca de exemplu persoanele în vârstă care se vaccinează de ani de zile și care doresc vaccinul cumpărat din farmacii. S-ar putea să apară și vaccinul intranazal, care se foloseșe de anul trecut și în România. Este tot cu patru tulpini, dar este mai scump și probabil o să avem acces mai facil la acest tip de vaccin. Anul acesta este unul aparte din cauza pandemiei de coronavirus, cea mai mare cantitate de vaccin va ajunge la DSP-uri și va fi distribuit medicilor de familie. Doar dozele de vaccin care rămân pot să fie cumpărate de depozitele de medicamente de la producători și să fie apoi distribuite în farmacii. Dar cel mai mare cumpărător de vaccinuri este statul român în momentul de față.

Atunci, probabil o cantitate considerabil mai mică va ajunge și în farmacii. Dar faptul că statul român o să asigure gratuit vaccinarea antigripală este un lucru minunat. Un vaccin costa în jur de 50 lei și nu toată lumea și-l permitea. Mi se pare normal ca medicii să recomandă vaccinarea antigripală la grupele de risc. Acum este un an ciudat cu acest virus de care nu mai scăpăm. Prioritare sunt categoriile de risc: copiii până la 5 ani, persoanele peste 65 de ani, diabeticii, bolnavii oncologici”, a declarat Simina Timiș, președintele Colegiului Farmaciștilor Maramureș.

Cristina LUP

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here