VIDEOCLIP NOU – Băimărenii de la Fingernails spun „Povestea lui Veronel” din Cluj

1251

Băimărenii de la Fingernails, trupă de alternative metal/punk, vor lansa pe piaţă videoclipul la „Povestea lui Veronel”.  Fingernails au un album scos în vara anului 2017, “După 5 ani de hodină”, iar de atunci, după cum singuri recunosc, activitatea lor este limitată la perioadele vacanțelor de vară și iarnă, când baieții se întorc de peste mări și tări.  

I-am întrebat de ce au ales Clujul ca şi loc pentru lansarea acestui videoclip şi nu oraşul lor natal. Iată ce ne-au răspuns: „Acum o lună, știind că vrem să facem o lansare de videoclip undeva în zona Băii Mari, am început să contactăm localuri și potențiale evenimente locale, dar nici unul nu s-a materializat în perioada în care eram toți în țară, așa că am ales să contactăm și locații din afara Băii Mari. Așa, am primit o undă verde de la Hard Club Cluj, cărora le suntem super recunoscători!”.

Cine e Veronel? Fingernails au detaliat pentru Axanews.ro: „Povestea lui Veronel s-a născut în vara anului 2017. Era vremea în care trupa și-a reluat activitatea “după 5 ani de hodină” și făcusem o piesă nouă, pe atunci instrumental. Mi-a fost foarte greu să găsesc un subiect pentru piesă, până la un grătar în Cavnic cu grupul de voluntariat de la YMCA. Printre ei, veniseră și niște localnici. Eu și Alex, un bun prieten, stăteam lângă focul de tabără când unul dintre localnici, un băiat înalt, 18-19 ani, cu statură de sportiv și față inocentă, vine să facă cunoștiință cu noi. Se prezintă ca și “Veronel”. După ce pleacă, ne-am uitat unul la celălalt și am izbucnit într-un râs isteric. Și mai haios era faptul că aparent eu și Alex eram singurii extrem de amuzați de numele de “Veronel”.

Astfel, piesa a devenit o combinație dintre un nume ce ni se părea foarte haios și o doză de ”creativitate de noapte”. Am exagerat unele caracteristici și am inventat noi concepte, cum ar fi iubita sa colerică “Veronela”, iar ca și fapt divers, Veronel în viața reală s-a dovedit a fi un tip foarte cumsecade !

Ca și un pas următor, am apelat la Dawning Media (animație) și Andy Tomsa (design de caractere) pentru a crea un mediu vizual pentru Veronel. Așadar, videoclipul este plin de scene cu al nostru protagonist în diferite ipostaze și chiar făcând mici referințe către piese ce vor fi scoase pe viitor. Ca și informație exclusivă, își va face apariția “Bunica”, atât în videoclip cât și în viitorul repertoriu muzical Fingernails”.

Alături de Fingernails vor urca pe scenă în 18 august trupele clujene Eat your Heart (Metalcore) si Monday Shadows (tribute to rock).

Mai multe stiri pe Axanews.ro

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here