VALEA VIŞEULUI – Un Babilon de naţii, o istorie fabuloasă (I)

4405

Fiecare parte din Maramureş are frumuseţea ei. Şi istoria sa. Una din zonele folclorice e însă unică prin varietatea sa, de unde şi o istorie zbuciumată. Valea Vişeului se întinde de la Bocicoiu Mare până la Borşa, cu tot cu intrândul din zona ucraineană a râului Ruscova. Nicăieri, cu excepţia Sighetului, evident, nu poţi găsi, pe un spaţiu atât de mic, comunităţi româneşti, maghiare, ucrainiene, germane, plus evreii de dinainte de ultimul război mondial, convieţuind relativ paşnic! Iată câteva din cele mai interesante momente ale istoriei Văii Vişeului.

În 1272, regele Ungariei Ştefan al V-lea vânează în Maramureş şi acordă unor maramureşeni drept asupra cetăţii Visc, fiind prima pătrundere a autorităţii regatului maghiar la noi. Comitatul Ugocea primeşte drept de pescuit pe râul Tisa până la pădurile Maramureşului.

În 1330 este atestată şi o vizită a celebrului rege Carol Robert de Anjou în Maramureş, în 1336 se vorbea, la nord de Tisa, de o adevărată şosea maramureşeană ce ducea de aici până în regatul Ungariei. Azi, pe teritoriul Ucrainei, şoseaua evident nu mai există.

În 1353 este amintită prima dată, în diplome regale, existenţa satelor ucrainiene de pe Valea Ruscovei. Veniseră dinspre Galiţia, de unde vor veni, ulterior, şi evreii prigoniţi.

În 1373 se pomenesc, atestate documentar pentru prima dată, localităţi precum Leordina, Bocicoi, Botiza, Biserica Albă, Şieu, Săpânţa, etc. În 1406, se aminteşte de o invazie moldoveană în Maramureş, pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun, venită în sprijinul polonezilor şi împotriva maghiarilor.

Între 1448 şi 1457, comiţi ai Maramureşului au fost fraţii italieni Angelo şi Edoardo Manino! Evident, substratul era unirea cu biserica catolică.

Între 1469 şi 1472, armatele lui Matia Corvin, între care mulţi maramureşeni ce au primit diplome şi titluri nobiliare s-au luptat cu moldovenii lui Ştefan cel Mare. Cel din urmă a trimis ulterior expediţii de pedepsire, conduse de spătarul Filip Pop, ce au atacat Valea Izei, Hustul, Sighetul. Acelaşi Matia Corvin a trecut parte din munţii Rodnei saşilor din Bistriţa, după diferende teritoriale cu borşenii.

După celebra luptă de la Mohacs, unde au pierit şi maramureşeni, castelul de la Coştiui este reparat şi întărit pentru a face faţă unei eventuale invazii turceşti.

Între 1581- 1604 are loc un mare conflict între sătenii din Moisei, Vişeu, Dragomireşti, Săliştea şi Borşa cu bistriţenii din Telciu, pentru stăpânirea păşunilor montane. Au avut loc bătăi, furturi de animale, după datină. În anul 1597, anul bătăliei lui Mihai Viteazul la Călugăreni, se vorbeşte de o mare invazie tătărască ce a pustiit Maramureşul.

La începutul secolului al 17-lea, arhivele consemnau o populaţie de 380.000 de persoane în Maramureş şi Sătmar împreună!

Vremuri mai moderne, moroşenii tot obidiţi

În 1640 şi încă şase ani după, armate poloneze jefuiesc Maramureşul constant. În 1657, mănăstirea de la Peri este dărâmată. În 1665, Dieta Transilvaniei interzice ţăranilor să poarte cizme, căciulă de jder şi pantaloni de postav. Nobilii români din Maramureş protestează şi obţin modificări!

În 1694, evreilor li se interzice să producă şi să comercializeze rachiu. O mai veche bănuială se confirmă, cum că moroşenii nu făceau horincă până la venirea evreilor, ci vin.

Între 1700-1731, din Maramureş, din cauza condiţiilor grele, au emigrat peste 100 de familii, spre Transilvania, Moldova, Polonia şi Ungaria. În 1717 pătrunde în Maramureş o oaste tătară împreună cu moldoveni (!!!) ce jefuieşte până în Sătmar. Revenind, au fost atacaţi şi bătuţi la cetatea Hust, la Cavnic, apoi la Borşa. A fost ultima năvălire tătărască, e şi anul din care datează toate bisericile maramureşene de lemn, arse şi refăcute. De remarcat că tot de atunci sunt şi semilunele ce au fost instalate, preventiv, sub semnul crucii, majoritatea supravieţuind până astăzi!

În 1721, împăratul Carol al III-lea vizitează Maramureşul. De la 371 de evrei în 1723, Maramureşul va avea 9079 în 1840 şi numărul lor va continua să crească. Între 1731-1736 au fost ani de mare foamete în Maramureş, atunci s-au introdus cultura cartofului şi a porumbului! Au fost şi ani de secetă prelungită şi ierni fără zăpadă, în acei ani.

În 1742 ar fi fost şi o ultimă epidemie de ciumă!În 1762, mănăstirea de pe Valea Scradei din Vişeu de Sus, de pe Vaser, ar fi fost părăsită de călugări, după ce ar fi fost, cică, spurcată de capre. Biserica a fost mutată, la ordinul regelui Carol al II-lea, la Techirgiol, unde se află şi azi, ca monument istoric!

În 1773 apar primii ţipţeri în Maramureş, populaţie germană adusă din zona Zips ca să colonizeze. Ei sunt tot oameni de munte, muncitori forestieri, cărora li se datorează dezvoltarea Văii Vaserului. De la 138 de ţipţeri, în 1888 erau deja 2387, dar după război, apoi după 1989 numărul lor a scăzut drastic.

În 1777 era penurie de călugări! La mănăstirea Moisei nu mai era nici unul, la fel la Ieud. În 1779 se organizează la Vişeu de Sus primul District Cameral Erarial, ce administra pădurile statului. În 1840, din Maramureş plecau anual 4-5000 de plute, pe Vişeu apoi pe Tisa, aproape 70.000 de trunchiuri, pe care se transporta şi sarea de la Coştiui, Ocna Şugatag, spre Imperiu. Nu e nouă migrarea lemnului de la noi!

În 1870, la Borşa exista o judecătorie rurală minieră!  Între 1785-1786 au fost iar ani de mare foamete peste Maramureş. Se vorbeşte de moartea a 11.000 de oameni, nu numai de foame cât şi de vărsat, scorbut şi alte boli, din cauza alimentelor. Se mâncau urzici, coceni de porumb, coajă de copac!

În 1790, pe 9 ianuarie, a avut loc un cutremur extrem de puternic între munţii Ţibleş şi ai Gutâiului. În 1798, iar foamete, dar şi un alt val de colonizări, dar din Polonia şi Slovacia.

Epocă modernă, nu pentru Maramureş

În august 1800, a fost cutremur la Borşa. În anii 1831, 1838, 1846, 1870 şi 1893 au fost epidemii de ciumă şi holeră în Maramureş. În 1852 este împuşcat ultimul zimbru din Maramureş. La Borşa, evident!

Din 1860, din Maramureş, pe plutele cu sare şi lemn, plecau spre Imperiu şi butoaie cu apă minerală de la Şuligu, de pe Vaser! În 1904, din Maramureşul istoric emigrează 1106 oameni în Statele Unite.

Istoria Văii Vişeului nu se termină aici. Pe parcursul secolului 20 şi mai ales a celor două războaie mondiale, moroşenii de aici au mai avut multe de spus. Istoria nu se termină, dar se termină spaţiul de publicat, drept pentru care vom reveni, cu alte momente din istoria recentă a moroşenilor noştri!

Alexandru RUJA

1 COMENTARIU

  1. Excelent articolul ! O adevarata delectare , mai ales pentru generatiile care am învatat la scoala o istorie “deformata” de fostul regim . Asteptam cu nerabdare si continuarea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here