URMĂRI DROGURI LĂPUȘ – Doi tineri arestați pentru 30 de zile

643

Prin încheierea penală nr. 55/DL, pronunţată la data de 17.10.2019, în dosarul nr. 1999/100/2019 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.10.2019, şi până la data de 15.11.2019, inclusiv, a doi inculpaţi în vârstă de 29 şi 26 de ani. 

Cei doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în perioada aprilie-octombrie 2019, au procurat seminţe de cannabis şi le-au cultivat pe un teren situat în proximitatea municipiului Baia Mare, pe malul râului Lăpuş, ulterior întreţinând cultura de cannabis.

Tribunalul Maramures precizează că de asemenea, instanţa a reţinut că în noaptea de 11/12 octombrie 2019, inculpaţii au recoltat o parte din plantele de cannabis şi le-au transportat şi depozitat pentru uscare într-un apartament pus la dispoziţie de un coinculpat, în urma cântăririi rezultând cantitatea de 17.095 grame cannabis (inflorescenţe şi frunze) şi cantitatea de 3.002 grame substanţă vegetală uscată de cannabis (inflorescenţe şi frunze).

Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here