URMĂRI CAZ GRAV IEUD – Bărbatul incendiat de soție a decedat. Ce măsură au luat anchetatorii acum

195

Din păcate, cele mai sumbre previziuni s-au adeverit. Bărbatul în vârstă de 47 de ani din Ieud, care a fost incendiat de propria soție, a decedat în seara zilei de miercuri, la Spitalul Județean de Urgență Constantin Opriș din Baia Mare.

Bărbatul suferise arsuri de gradul II și III pe o suprafață de 70% din corp. Încă de la început, medicii de la cea mai mare unitate medicală din județ s-au arătat rezervați în privința evoluției stării bărbatului. Între timp, soția lui se află, în continuare, la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, la secția de Psihiatrie, unde i se va face o expertiză medicală, pentru a se vedea dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Conform surselor noastre, femeia se află într-un șoc posttraumatic și nu cooperează cu cadrele medicale, însă specialiștii spun că astfel de comportamente sunt obișnuite în astfel de situații. Cert este că femeia în vârstă de 43 de ani nu va mai fi cercetată pentru tentativă la omor. În cazul ei se va schimba încadrarea, dat fiind faptul că victima a decedat. Ea va fi acum anchetată pentru omor.

Cătă ȚINEGHE

Citește și

URMĂRI CAZ IEUD – Femeia care și-a incendiat soțul, internată la Psihiatrie. Nu comunică cu anchetatorii

PREMIERĂ AxaNews.ro – ACTUALIZARE 3 – I-A DAT FOC – O femeie din Ieud și-a incendiat soțul după ce a aflat că vrea să o părăsească

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here