URMĂRI CATASTROFĂ CRIMINALĂ – Mama însărcinată din satul Dumbrava, transportată împreună cu celălalt copil, la Centrul Maternal

1217

Urmări în cazul incendiului criminal care a avut loc în seara zilei de marţi, 19 februarie, în satul Dumbrava, Târgu Lăpuş.

O echipă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureş s-a deplasat la familia în cauză şi a făcut verificări.

“Având în vedere faptul că femeia este însărcinată, s-a căutat cea mai bună soluţie pentru ea, şi s-a dispus transportul ei la Centrul Maternal din Baia Mare. Colegii noştri s-au deplasat şi la mama femeii (n.red. – în satul Trestia, comuna Cerneşti), unde se află primul copil al acesteia. S-a luat decizia de a fi transportat şi copilul la acelaşi centru. S-a considerat că aici are toate condiţiile, alături de mamă”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Adrian Mândru, purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureş.

Reamintim faptul că, în seara zilei de 19 februarie, casa în care locuia femeia însărcinată, concubinul ei şi fiica lor în vârstă de numai 11 luni, a fost cuprinsă de flăcări. Mama a plecat din casă după lapte, iar tatăl fetiţei era la muncă. O scânteie a sărit din sobă şi a generat un incendiu violent. Fetiţa în vârstă de 11 luni a căzut pradă flăcărilor, îndoliind întreaga comunitate.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here