URMARE PANDEMIE – Săli de evenimente din Baia Mare, în renovare

48

Conform măsurilor de relaxare adoptate, după data de 15 iunie se organizează evenimente private în spații închise cu maxim 20 de persoane, iar în aer liber cu 50 de persoane. Chiar dacă a crescut numărul persoanelor care pot lua parte la un eveniment special (nuntă), de la 8 la 20 de persoane, majoritatea tinerilor au preferat să-și reprogrameze nunta, fie în 2021, fie în 2022.

# Totul se reprogramează!

În această situație e și Nadina, o tânără care deși avea nunta stabilită în 19 septembrie 2020 și-a reprogramat-o pentru 4 iunie 2022.

„În 2021 nu am găsit sală liberă când voiam noi, numai în luna noiembrie, dar nu vrem să facem nunta într-o lună de toamnă târzie pentru că nu mi-ar plăcea, e și prea frig afară. Mai aveam o variantă pentru 2021, să facem nuntă de zi, dar nici așa nu mi se pare ok pentru că nu-mi plac nunțile de zi, nu mi se par așa faine ca și cele de noapte. Așa că, în final, am ajuns să facem nuntă în 4 iunie 2022”, spune Nadina Teglaș.

#  Atâta noroc cu nunțile deja programate

În acest caz sunt și alți tineri. Tocmai de aceea, o parte din oamenii de afaceri posesori de săli de evenimente din Baia Mare profită de amânarea nunților și își renovează spațiile. În această situație sunt, printre altele, o sală de evenimente de pe strada Victoriei și o sală de evenimente din Parcul Municipal „Regina Maria”. „Având așa mult timp liber cu pandemia, m-am gândit să-mi renovez sala de evenimente. Dacă tot s-au amânat toate am timp destul acum. E bine să vii mereu cu ceva nou pentru clienți. Am avut ceva bani puși deoparte și m-am gândit să profit. Nu am făcut schimbări majore, doar am reîmprospătat totul. E greu oricum, lumea nu mai are așa mult curaj să vină la evenimente. Atâta noroc cu nunțile deja programate. Până în ianuarie nu am nunți deloc. Să sperăm că renovarea și timpul va aduce mai mulți clienți”, spune proprietarul unui restaurant din oraș.

Veronica BĂRBOS

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here