UNITATE ÎN COMUNITATE – Sighetenii, chemaţi să se mobilizeze în cazul lui Adi. Tânărul avea o situaţie precară

12489

Situaţie ieşită din comun în Sighetu Marmaţiei. Familia lui Adi R., tânărul în vârstă de 21 de ani decedat într-un tragic accident de circulaţie miercuri, are nevoie de sprijin financiar pentru cheltuielile de înmormântare.

Joi, la nivelul Liceului Tehnologic Marmaţia s-a făcut o colectă pentru a ajuta aparţinătorii băiatului. Acţiunea a fost iniţiată de conducerea unităţii de învăţământ pe care a absolvit-o Adi.

“Adi a avut o situaţie financiară mai precară. A suferit mai multe operaţii la picior şi chiar şi atunci am făcut o colectă pentru a-l ajuta. Atât elevii noştri, cât şi elevii altor licee, se mobilizează foarte repede aici, la noi, în Sighet. La fel vom face şi acum. Scopul campaniei noastre nu este acela de a leza familia, ci de a o sprijini, pentru ca Adi să aibă o înmormântare frumoasă, aşa cum a fost şi el”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Adriana Vescan, directorul Liceului Tehnologic Marmaţia.

Toţi cei care au sufletul mare sunt rugaţi să ia legătura cu Liceul Tehnologic Marmaţia, la numărul de telefon 0262.311.993, în cursul zilei de vineri.

În seara zilei de vineri, la ora 18.00, va avea loc priveghiul, urmând ca înmormântarea să fie sâmbătă, începând cu ora 13.00. Ambele slujbe religioase vor avea loc la capela cimitirului situat pe strada Tractorului din Sighetu Marmaţiei, în apropiere de Kaufland.

Conducerea liceului a anunţat că va lua legătura cu conducerea Protopopiatului Ortodox Sighetu Marmaţiei şi, cel mai probabil, oficierea slujbei religioase se va face pro bono. Totodată, iniţiatorii doresc să organizeze o pomană în amintirea lui Adi, care a părăsit această lume mult prea devreme.

Cătă ŢINEGHE

Citeşte şi

LACRIMI CARE DOR – Apropiaţii lui Adi plâng! Tânărul sighetean a decedat într-un accident teribil

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here