ULTIMUL CLOPOȚEL – Elevii claselor a VIII-a și-au luat rămas bun de la gimnaziu

2523

Astăzi, 7 iunie, la numeroase școli, clopoțelul a sunat pentru ultima dată pentru elevii claselor a VIII-a.

Plini de emoție, adolescenții au participat la festivitatea de absolvire, unde, alături de familie, prieteni și dascăli, și-au luat rămas bun de la gimnaziu. În cadrul festivității, elevii au cântat „Gaudeamus igitur”, iar ștafeta a fost predată elevilor din clasa a VII-a.

De asemenea, reprezentanții unităților de învățământ au rostit discursuri emoționante, stârnind lacrimi celor prezenți. „Festivitatea de absolvire a elevilor claselor a VIII-a este un moment cu o semnificație deosebită (…). Ne bucurăm împreună la finalul a opt ani de sârguință. A fost un drum al cunoașterii și al autocunoașterii, la care ne-am angajat împreună și pe parcursul căruia ați reușit, dragi absolvenți, să vă lărgiți orizontul, să dobândiți cunoștințe și deprinderi, să descoperiți ceea ce vă doriți pentru viitor. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice care, prin efortul depus, prin înțelegere și profesionalism v-au fost alături, pregătindu-vă pentru o nouă etapă a vieții. Stimați părinți, prin tot ceea ce am realizat în această perioadă am încercat să răspundem exigențelor, contând pe dorința copiilor de a învăța, pe muncă temeinică și pe sprijinul dumneavoastră, formând astfel un parteneriat școală – familie care să asigure progresul elevilor. Vă mulțumim că ați fost alături de noi în această perioadă. Dragi elevi, vă doresc să vi se împlinească toate visele, să confirmați speranțele și încrederea profesorilor și a familiilor voastre și să aveți mult succes în continuare!”, a spus Simona Cosma, directorul Școlii Gimnaziale Nr.18 Baia Mare.

# „Lacrimile au început să curgă…”

În ceea ce-i privește pe elevi, aceștia mărturisesc să le este foarte greu să se despartă de tot ceea ce pentru ei a însemnat școala, dar au speranțe că liceul îi va întâmpina așa cum se cuvine. „Am fost foarte emoționată la gândul că mă despart de colegii mei care mi-au fost alături patru ani și nu cred că o să găsesc alții ca ei… Acum sosește partea grea, în care o să intru la liceu și o să cunosc alți profesori, alte mentalități. Ieri, profesoara de Română ne-a ținut un discurs foarte emoționant și ne-a citit o poezie, iar atunci au început lacrimile să curgă. Îmi va fi foarte dor de profesori, colegi și toate momentele frumoase petrecute împreună”, precizează Iulia Tarța, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare.

„Nu-mi vine să să cred că s-a terminat și clasa a VIII-a, parcă ieri am intrat timizi pe poarta școlii… Îmi va fi dor de colegi, de profesori, de tot. Ne-am promis, noi elevii, că vom rămâne uniți și după absolvire și vom veni des să-i vizităm pe domnii profesori. În continuare, îmi doresc să iau o notă bună la Evaluare, să intru la liceul dorit, iar acolo să mă pot integra cu ușurință”, a declarat Denisa, o altă absolventă de clasa a VIII-a.

Școlile care nu au organizat astăzi festivitatea de absolvire își vor lua mâine, 8 iunie, rămas bun de la elevi.

Lavinia-Codruța HERMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here