ULTIMA VERIFICARE ÎNAINTEA RELUĂRII CAMPIONATULUI – Universitatea Cluj și CS Minaur au disputat un amical de trei reprize, câștigat de băimărence

595

Universitatea Cluj și CS Minaur Baia Mare s-au întâlnit vineri, 3 ianuarie, într-o partidă amicală disputată în sala „Horia Demian”. Pentru ambele formații, întâlnirea a constituit o ultimă verificare cu public înaintea primelor meciuri oficiale pe care le vor disputa în 2020.
Antrenorii celor două echipe au convenit ca partida să se dispute pe durata a trei reprize de câte 30 de minute.

La final, victoria a revenit băimărencelor. Golghetera oaspetelor a fost Oana Bondar (7 goluri), soția antrenorului Universității Cluj, Alin Bondar. La Minaur nu au jucat în acest meci Paulina Masna, Cristina Ciaușescu și Marija Shteriova.

Universitatea Cluj-Napoca – CS Minaur 45-53 (14-14, 25-31)

CS Minaur: Ana Maria Măzăreanu (14 intervenții), Cristina Enache (9 intervenții) – Oana Bondar 7, Oana Borș 6, Anca Polocoșer 5, Camelia Hotea 5, Petruța Argyelan 5, Sylwia Lisewska 4, Yaroslava Burlachenko 3, Larisa Tămaș 3, Helena Rysankova 3, Roxana Szolosi 3, Oana Cîrstea 2, Eva Kerekes 2, Sonia Seraficeanu 2, Anna Ivanenko 1, Mădălina Conache 1, Andreea Popa 1. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs și Claudia Cetățeanu.
Au arbitrat: Sebastian Mârza și Cristian Nedelea (Cluj Napoca)
Aruncări de la 7m: 4-2 (transformate 4-1; a ratat Szolosi). Minute de eliminare: 2-10.

CS Minaur va disputa primul joc oficial din acest an marți, 7 ianuarie, de la ora 18.30, cu HC Dunărea Brăila, în cadrul etapei a 12-a din Liga Florilor. În aceeași rundă, Universitatea Cluj va întâlni, în deplasare, Gloria Bistrița miercuri, 8 ianuarie.

Marius CÎMPIAN

foto arhivă minaur.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here