ULTIMA PARTIZANĂ – Aristina Pop Săileanu a fost condusă pe ultimul drum în Lăpușul natal (FOTO)

967

„M-am născut în Lăpuşul Românesc, judeţul Someş, la 13 mai 1931, într-o familie de ţărani. Am fost nouă copii, dintre care patru au murit, cinci suntem în viaţă. Locuiam departe de comună, la paisprezece kilometri distanţă. Duceam o viaţă frumoasă. Am avut o copilărie fericită până în anul 1949”.

Așa începe mărturisirea Aristinei Pop Săileanu, ultima partizană împotriva comunismului din Maramureș. Mărturisirea a fost făcută în lucrarea “Să trăiască partizanii, până vin americanii. Povestiri din munți, din închisoare și din libertate”, apărută în anul 2008.

# Momentul în care a început chinul
Aristina făcea parte dintr-o familie înstărită din Lăpuș, iar casa copilăriei era înconjurată de un décor mirific. Tatăl său era mare vânător și cunoștea elitele locului, prefect, avocați sau medici. Începutul durerilor a avut loc în 1949, atunci când Securitatea a înconjurat Biserica Greco-Catolică, pentru a-l reține pe preot. Oamenii au aruncat cu pietre în ei. 500 de oameni aveau să fie arestați. Mulți intelectuali care au luat drumul pribegiei au apelat la tatăl Aristinei, acesta fiind un om de încredere. La rugămintea Proropopului de Târgu Lăpuș, acesta a ascuns un țărănist urmărit de Securitate.

„În 11 mai 1949, ne-am trezit cu Securitatea de la Dej – peste treizeci, nu exagerez. Cei trei, care erau urmăriţi de Securitate, stăteau în camera mare. Când i-am văzut pe securişti în curte, am strigat: „Aţi ştiut să veniţi pe la noi?”, ca să afle cei din cameră că a venit Securitatea. Studenţii şi Vasile Paşca s-au uitat pe geam şi, văzându-i pe securişti, au sărit pe o fereastră direct într-un pârâu care trecea pe lângă casa noastră şi au dispărut în pădure. Trei dintre securişti au intrat în casă, s-au dus la geam şi au văzut urme de var căzut. S-au uitat unul la altul în tăcere. Eu am încremenit. Mama făcea pâine – începuse deja să scoată pâinea din cuptor… Vă daţi seama prin ce a trecut familia mea – mai întâi istoria cu evreii şi, cinci ani mai târziu, aceasta prigoană”, a relatat Aristina Pop Săileanu, în cartea amintită.

# Încercarea de ispitire
Partizana a relatat cum au încercat să o ispitească. “M-au luat pe mine deoparte şi mi-au spus: „Nu cumva ai văzut pe la taică-tu nişte oameni îmbrăcaţi în straie de ciobani? Uite, o să treci clasele fără să înveţi, o să termini liceul, o să-ţi iei bacalaureatul, examenele toate, fără ca să te sileşti să înveţi. Până la urmă, te poţi căsători cu unul dintre noi; eşti tânără, ai şaptesprezece ani, eşti drăguţă…”, mă rog, au început să-mi facă tot felul de complimente.

„Poţi uşor să-i atragi pe aceşti tineri, şi noi o să te ajutăm să termini facultatea, în sfârşit, să-ţi faci un viitor frumos.” Eu zic: „Nu ştiu despre ce vorbiţi, eu am venit acasă să-mi iau ceva de mâncare. Fiţi, vă rog, mai clari”. Şi eu când vorbeam cu ei, mă uitam, aşa, spre munte, şi ei au zis: „Unde te uiţi? Te uiţi în pădure? Te uiţi după ei? Tu ştii şi nu vrei să ne spui.” „Domnule, lăsaţi-mă-n pace că eu nu ştiu despre ce vorbiţi dumneavoastră!” ”, a mai relatat Aristina Pop Săileanu.

# Un simbol rămas miraculos viu
A avut mult de pătimit din cauza prigoanei comuniste, fapt relatat de Ana Blandiana, președinta Fundației Academia Civică din București. Aceasta spune că Aristina era ultima personalitate legendară a rezistenței anticomuniste care mai trăia printre noi, ca un model viu, de neînfrânt, de nemanipulat și ca o întruchipare a binelui și a frumuseții spirituale.
“Fiică a pădurarului Nicolae Pop, organizatorul rezistenței armate din Maramureș, la 18 ani lupta cu arma în mână alături de tatăl și fratele ei în Munții Țibleșului, la 22 de ani era condamnată la 20 de ani muncă silnică și avea 33 de ani când s-au deschis închisorile. A străbătut deceniile de istorie comunistă fără să fie înecată de viiturile de gunoaie, iar cartea ei ”Să trăiască partizanii până vin americanii” Povestiri din munți, din închisoare și din libertate (Fundația Academia Civică, 2008) este printre cele mai vii dovezi ale unei memorii capabile să reînvie trecutul cu toate nuanțele de atunci, cu toate concluziile de acum.

Am considerat-o mereu un simbol, rămas miraculos viu, a tot cea avea mai bun poporul român, iar faptul că pe lângă curajul și forța rezistenței împotriva comunismului purta împreună cu mama și tatăl ei – care salvase în timpul ocupației maghiare copii evrei de la deportarea în lagărele naziste – titlul de ”drept al popoarelor” făcea simbolul pe care îl reprezenta și mai plenar și mai emoționant. Am cunoscut-o alături de soțul ei – care se îndrăgostise, înainte de a o fi văzut, de legenda ei și, condamnat la mai puțini ani de închisoare, a așteptat ani de zile să o poată cere în căsătorie – în casa lor cu grădină idilică, cu minunate prăjituri și farmec din alte vremuri. Am fost norocoși și mândri – Romulus Rusan și cu mine și cu toți colegii noștri de la Memorialul Sighet – de faptul că îi eram prieteni și că, astfel, prin această apropiere puteau să ajungă până la noi ultimele picături ale izvorului de apă vie care a fost rezistența morală și spirituală la Rău a acestei fiice a Țării Lăpușului și a Maramureșului, a acestei eroine”, a scris Ana Blandiana.

# Înmormântată în Lăpușul natal
În ciuda faptului că locuia în București, doamna Aristina Pop Săileanu nu și-a uitat locurile natale. Ea venea de fiecare dată când avea ocazia în Lăpușul natal. “Venea în fiecare vară aici, la rude. Câteodată stătea și câte o lună sau două. Era foarte legată de Lăpușul unde s-a născut. Soțul său este în viață. Noi suntem o familie foarte mare, mătușa Aristina are nepoți și strănepoți. Din păcate, s-a îmbolnăvit. Noi facem acum pregătirile de înmormântare, pentru că ea aici a dorit, în Lăpuș”, a relatat, pentru AxaNews.ro, Anisia Bendrea, nepoata doamnei Aristina.

Localnicii o știau pe ultima partizană. “Nu am cunoscut-o foarte bine, mai mult așa, din vedere. Noi cunoaștem despre povestea dumneaei. A avut mult de pătimit de pe urma comuniștilor, încă de la început, de prin 1950. Locuia în București, dar o vedeam an de an pe aici, pe la noi”, a relatat doamna Maria din Lăpușul Românesc.

Aristina Pop Săileanu a fost condusă pe ultimul drum joi, 23 mai, începând cu ora 12.00, acolo unde și-a dorit. Acasă. În Lăpușul natal!

Cătă ȚINEGHE

Foto – memorialsighet.ro, salutsighet.ro, arhiva AxaNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here