ULMENI – Amintiri din „Jocurile Foamei“ cu primarul Lucian Morar

265

Am profitat de reîntâlnirea cu Lucian Morar, primarul din Ulmeni, cu o zi înaintea lansării altei provocări, a actului legalizat prin care renunță la pensia specială, pentru a depăna firul poveștii grevei foamei din București, de la Ministerul Sănătății. O poveste ce l-a marcat și pe el și pe care… e gata s-o repete!

„Am făcut o revoltă împotriva a tot ceea ce se întâmplă în sistemul acesta bolnav, în societatea românească. Fac parte din el, dar încerc, la posibilitățile mele, să modific ici colo câteva aspecte. Referitor la greva foamei, deocamdată nu am rezultate concrete. L-am sunat pe domnul secretar de Stat Raed Arafat, au promis mai mulți că se ocupă. Arafat doar formalizează acceptarea înființării unei stații de ambulanță, atât. La acest moment, stația e jucată între două localități. Între orașul Ulmeni, unde pentru înființarea substației am făcut nenumărate memorii, solicități, și comuna Ariniș, care are norocul de a avea susținerea politică. Pot să dau exemple, de la celebrul subprefect Sandu Cosma ce are interese economice în zonă. Foarte mulți cetățeni au fost înșelați de el, prin confiscarea terenurilor ce se aflau sub celebrele sale pescării. Oameni din Ariniș, din Tămășești, din Codru. El e unul din cei ce susțin Ambulanța în Ariniș, cel cu 1000 de cetățeni, față de orașul Ulmeni cu 8000. Dacă mă gândesc la celelalte substații din Maramureș, sunt Sighet, Borșa, Vișeu, Seini, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș. Toate orașe, ar fi o premieră ca să se înființeze această substație într-o comună. Orașul Ulmeni a mai fost văduvit și înainte, când s-a înființat în Fărcașa stația SMURD. Și la acea oră am făcut demersuri. Eu înțeleg metehnele politice, m-am lovit de ele, dar vorbim de sănătatea locuitorilor mei, deci am ajuns la acest gest extrem“, spune Lucian Morar.

# Din nou grevă???
De asemenea, el atrage atenția că dacă lucrurile nu se așează pe un făgaș normal, firesc, e gata să o ia de la început. „Sunt gata să mă întorc în același loc. Nu las ca factorul politic să-mi văduvească cetățenii de un drept constituțional, cel la sănătate. Distanța dintre Ulmeni și Ariniș e mică, nu există elemente în favoarea comunei, altele decât cele politice. Dacă aș fi elegant, aș spune că s-a lăsat prinsă doamna ministru în mrejele politicului. Doamna ministru Pintea nici n-a venit să mă vadă, nu erau decât 25-30 de pași între cortul meu și intrarea în minister. Nu și-a găsit timpul necesar. Eu am avertizat-o de trei ori înainte să plec. Probabil nu m-a crezut. A fost o premieră, un primar în grevă timp de zece zile. Ulterior s-a anunțat o decizie, ca fiecare comună din România să fie dotată cu o ambulanță. Salutar dar nu s-a întâmplat nimic ulterior. Oricum, actualul Guvern are această meteahnă de a da hotărâri și dispoziții pe care nu le mai implementează. Numai așa, pentru a da bine pe sticlă și pentru a prinde la o categorie din ce în ce mai mică. S-a văzut la alegerile recente, un examen trecut bine de popor, dusul cu zăhărelul nu mai e luat în considerare și cei ce o fac sunt sancționați. Sunt făcute pentru a fura inima și conștiința omului simplu și de a-i vota.

O să fiți surprinși, la mine la cort au venit tot timpul oameni simpli, cu sau fără legătură cu Maramureșul sau cu cauza. A fost poate cel mai surprinzător lucru, spiritul acesta românesc al omeniei, pe care nu-l credeam viu în București. Zicem noi de ei, miticii, dar nu am crezut că pot să aibă atâta solidaritate și simpatie față de un om cu un demers legitim. Sute, nu vreau să exagerez să spun mii, au venit la mine, am schimbat impresii, își doreau să facă ceva să mă susțină. Mămăliga românească a ajuns la nivelul la care să facă explozie. Cei care m-au îngrijit au fost civilizați, cei de pe ambulanțe, ce-mi făceau investigațiile. Dar am avut probleme cu jandarmeria și cu alte organe represive. În prima zi au fost foarte deciși, duri, cortul meu de 9 metri pătrați nu respecta legea… O zi întreagă cu trei dube de jandarmi. Într-o zi am fost agresat, în a șasea, când un celebru protestatar, Marian Ceaușescu, a trecut pe la mine. Au considerat că e prea mult, m-au împins, au devenit duri. A trecut, dacă e cazul mă întorc acolo fără probleme. Dar revin și spun, la Ulmeni a existat ambulanță…“, încheie primarul Lucian Morar o parte a poveștii grevei foamei care a ținut o săptămână prima pagină a știrilor din România.

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here