TURISM ÎN MARAMUREȘ – Bucureșteni în excursie pentru a sărbători „Mica Unire”

241

„Ceteraș, tobaș și zongoră – cuvinte ce îți vor încânta urechile. Slănină, pită și horincă, câteva cuvinte care îți vor încânta papilele iar cu siguranță, off-road și Mocănița te vor umple de adrenalină și emoție pe durata celor 4 zile în <<Țara Maramureșului>>. De Mica Unire, vino cu noi pe meleaguri de poveste”.

Astfel începe prezentarea unei excursii organizate în București (cu plecare din apropierea unei stații de metrou) către Maramureș. Pretextul e simplu: se apropie 24 ianuarie, când se sărbătorește unirea Moldovei cu Țara Românească, așa că se poate face o excursie în… Maramureș.

Din oferta organizatorilor excursiei nu puteau lipsi Săpânța (Cimitirul Vesel și Mănăstirea Săpânța-Peri), Mănăstirea Bârsana și Memorialul Sighet. Prima zi se încheie cu o “Seară maramureșană” (ceteraș, tobaș și zongoră), apoi turiștii sunt invitați să învețe, alături de dansatori, dansurile populare ale zonei.

A doua zi include o plimbare pe Valea Vaserului, cu Mocănița, vizita la Muzeul Satului Maramureșean, cina festivă, concurs de cultură generală, jocuri de societate.

A treia zi este dedicată atelierelor de meșteșuguri tradiționale, curselor off-road cu mașini de teren (nivel de risc minim spre mediu), drumeției, apoi urmează „ horincă, slană, pită, brânză și relaxare la una din cabanele pădurarilor din vârful dealului Săpânței”. Cina și focul de tabără încheie excursia, în dimineața zilei a patra fiind organizată plecarea spre București.  de tabără.

O altă firmă de turism, alt traseu care include Maramureșul, alți… bucureșteni. Plecând de la baza dealului Patriarhiei, excursioniștii ajung vineri, 24 ianuarie, în Maramureș.”Ziua este dedicată în întregime sărbătorii tradiționale din Maramureș. Prânz la pensiune cu pomana porcului, vin fiert și horincă. Seara, cina cu bucate alese și petrecere cu ceterași!”, arată organizatorii.

În ziua următoare, în funcție de starea vremii, vor fi organizate vizite în Sighetu Marmației (Muzeul Etnografic Maramureș) și Cimitirul Vesel de la Săpânța sau o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului, pentru a admirapeisaje mirifice de iarnă”.

Maramureșul are ce oferi turiștilor, e clar, orice prilej trebuie fructificat. Numai că cei care ajung în Maramureș vor să vadă ceea ce nu pot vedea în alte zone, așa că tradițiile, portul și arhitectura veche trebuie salvate. Altfel… pita, slana, horinca și ceterașii nu vor mai fi multă vreme atracții pentru bucureșteni sau alți amatori de excursii în județul nostru.

Ioan BUDA ȚEȚU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here