TUPEU MAXIM – Un maramureșean a furat mașina celui care l-a găzduit. „A bifat” două infracțiuni dintr-un foc!

639

În noaptea de 8 spre 9 mai, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați cu privire la furtul unui autoturism. Proprietarul acestuia, un bărbat din localitate, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, a observat la un moment dat dispariția autoturismului din curtea locuinței.

În urma activităților specifice desfășurate de polițiștii sălișteni în colaborare cu polițiștii băimăreni, în data de 9 mai, autoturismul a fost depistat într-o parcare a unui magazin din municipiul Baia Mare, având cheile în contact. De asemenea, polițiștii au reușit să identifice și persoana bănuită de comiterea furtului, un tânăr din Oarța de Jos, care locuiește de câteva zile, fără forme legale, chiar la proprietarul autoturismului.

“Mașina a fost recuperată și restituită părții vătămate. Tânărul care a sustras-o este cercetat acum de polițiști nu doar sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, ci și de conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere, lucru ce a reieșit în urma cercetărilor efectuate”, a explicat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

# A furat obiecte, să le vândă la fier vechi!
Joi, 9 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Baia-Sprie au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, un tânăr de 25 de ani, din oraş, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Din probatoriul administrat de poliţişti s-a stabilit faptul că la data de 5 mai, tânărul a sustras un radiator auto şi mai multe componente metalice din grădina unei locuinţe situate pe strada Arinului din Baia-Sprie, iar ulterior le-a vândut la centrul de colectare a deşeurilor metalice.

“Prejudiciul, în valoare de 300 de lei, a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate. Vineri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului”, a arătat Florina Meteș.

# Traficant de stupefiante, după gratii
Maramureșul nu are numai infractori care săvârșesc furturi, ci și traficanți de substanțe interzise. Unul dintre ei a ajuns după gratii. Joi, 9 mai, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 56 de ani, pe numele căruia Tribunalul Maramureş a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

“Acesta are de executat o pedeapsă de doi ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Bărbatul a fost depus în penitenciar în vederea executării pedepsei”, a mai explicat Florina Meteș.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here