TU ÎI POŢI OPRI! – Băimărenii, învăţaţi cum să se ferească de hoţi (FOTO)

312

E cunoscut faptul că, în ultimele luni, municipiul Baia Mare a fost asaltat de infractori, dornici “să câştige” nişte bani ori să se aleagă cu bunuri, fără să aibă acest drept. Din nefericire, creşterea numărului de furturi a fost cauzată şi de lipsa de vigilenţă a cetăţenilor, care “le-au deschis”, astfel, uşa celor lipsiţi de simţ civic.

Un geam deschis, o uşă neasigurată, un laptop lăsat la vedere în autoturism, un telefon purtat în buzunarul din spate sunt câteva contexte „ideale” ce oferă infractorilor posibilitatea de a acţiona cu mai multă uşurinţă. Cu toate că ştiu aceste aspecte, mulţi cetăţeni le ignoră, gândindu-se că lor nu li se poate întâmpla. Pentru a nu deveni victime, poliţiştii le-au reamintit băimărenilor câteva reguli de bază. Puse în aplicare, acestea conferă siguranţă bunurilor personale şi implicit zădărnicesc planurile hoţilor, contribuind la diminuarea fenomenului infracţional.

# Reguli de bază
Activităţile preventive s-au desfăşurat pe parcursul a două zile, respectiv 31 octombrie şi 1 noiembrie, în parcările şi în zona centrelor comerciale din municipiul Baia Mare. Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu colegii de la Biroul de Ordine Publică Baia Mare, le-au recomandat băimărenilor să elimine, pe cât posibil, tentaţia de a lăsa în autoturism, la vedere, bunuri de valoare, de a nu încuia portierele autoturismului chiar dacă lipsesc doar câteva clipe, ori de a lăsa poşete sau genţi pe scaunele din faţă ale autoturismului în timp ce aşează cumpărăturile în portbagaj.

# Atenţie la aglomeraţie
Legat de furturile din genţi şi din buzunare, cetăţenii cu care au stat de vorbă poliţiştii au fost sfătuiţi să fie vigilenţi, în special în locurile aglomerate şi să nu aibă asupra lor sume mari de bani. Sub nicio formă portofelul nu trebuie lăsat în coşul de cumpărături. Sunt întotdeauna vulnerabile şi buzunarul din spate al pantalonilor sau poştea deschisă.
“Dacă se întâmplă să fiţi victima unui furt, primul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să sunaţi la poliţie şi să le furnizaţi poliţiştilor cât mai multe informaţii care ar putea duce la identificarea infractorului!”, a recomandat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here