TRIST!… – Un bărbat din Rodina și-a pus capăt zilelor. Surse – a fost înștiințat că banca i-a luat casa

944

Caz trist în satul maramureșean Rodina (comuna Ariniș). Un bărbat în vârstă de 56 de ani a ales să își încheie socotelile cu viața, spânzurându-se.

Conform informațiilor existente, obținute pe surse și neconfirmate oficial până la această oră, bărbatul luase un credit din bancă, pentru care girase cu casa. Cum a intrat în imposibilitatea de a achita creditul, banca le-a pus imobilul în vânzare. Mai mult decât atât, omul s-a certat cu soția sa, cel mai probabil pe aceeași temă. Suferința l-a doborât, iar bărbatul a ales să își pună capăt zilelor vineri, 26 iulie.

La fața locului au sosit criminaliștii. Aceștia au constatat că nu sunt urme de violență, în afara celor specifice suicidului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean Constantin Opriș din Baia Mare, în vederea efectuării decesului și stabilirea cu exactitate a circumstanțelor care au condus la deces.

Cătă ȚINEGHE

3 COMENTARII

  1. Esti de tot rahatul.Sunt nepot de-al lui dar nu am vazut nici sa vina banca sa ii puna casa de vanzare si nici la popa nu l-am vazut casatorindu-se.Sunteti total dezinformati nu mai scrieti numai minciuni

    • Acestea sunt informațiile primite, pe surse. Sunteți așteptat(ă) să ne furnizați informațiile pe care le aveți, în cazul în care susțineți că ceea ce s-a publicat este eronat. Suntem dornici să publicăm punctul dvs de vedere. În ceea ce privește modul în care v-ați adresat, acesta nu vă face cinste. Din câte ați observat, nu am publicat numele persoanei decedate. Vă mulțumim pentru opinie și vă așteptăm să ne furnizați informațiile pe care le dețineți.

  2. Numai minciuni.Nu a avut probleme cu nici o bancă si nici căsătorit nu a fost.Cu creditul a fost in urma doar cu o lună și pt 600 de lei nu se omoară nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here