TRIST – Impresionantă saga de viaţă, peste patru generaţii, la Ariniş (VIDEO)

1026

După ani mulţi de presă, te imunizezi. Eşti ceva mai greu de impresionat. Ai văzut crime, accidente, ai auzit drame, le-ai cam văzut pe toate. Totuşi, uneori, simpla poveste de viaţă a unui octogenar, chinul lui interminabil preţ de decenii, îţi fac piele de găină. L-am oprit în drum, în Ariniş, pe Simion Sabău, de 86 de ani, să ne spună câte ceva din ce a trăit. A spus, chiar prea multe… „M-am rugat să mi te aducă Domnul în cale, aşa să ştii. Mare nevoie am avut să spun povestea asta, să ştie lumea prin ce am trecut şi trec. Încep de când îmi amintesc, de mic”, şi-a început povestea bătrânul.

# Crâncenă copilărie

„Părinţii mei o fost duşi în lume din sat, în Covasna, până în 1938. Atunci am venit acasă. Ce-o făcut acolo? O mâncat, o băut şi s-o bătut. Aşa grijă o avut de noi că din 14 copii am rămas 4 în viaţă! Tata o ajuns în sat surd şi orb… Am fost io de 6 ani, o soră de 2 ani, încă doi fraţi de 10 şi de 13. Am fo’ copiii străzii, în Ariniş, de mă poţi crede. Casa noastră era de 4/4 metri şi era urnită, ba o şi ocupat-o o mătuşă şi n-o mai vrut-o da. Apoi mama s-o decis să ne scoată în stradă, să ne ia de slugi cui i-a fi milă. Şi aşa o fo’, ne-am dus de slugi la bogătani. Apoi m-am dus în cătănie, trii ani de armată la regimentul Stalin, am mâncat militărie pă pâine. Ne-o pregătit pentru război cu americanii, noroc că o avut minte şi nu s-o bătut nime’ cu nime’. La 25 de ani, eram deja servitor la un preot. De la el am învăţat multe. Mi-o zis care-i sensul vieţii mele. O zis să mă rog şi să-mi iubesc aproapele şi câtă vreme îs slugă la el o să-mi fie bine. Apoi m-am însurat, am luat o soţie din Motiş, din Sălaj, tăt săracă ca mine, da’ bună la suflet. M-am angajat în Baia Mare la Flotaţie, veneam numa’ sâmbăta acasă. Cu trii lei de tren veneam. Într-o zi, era unu’ fără picioare în gară, ce mi-o cerut bani de pită. M-am gândit la popa meu, cum o zis şi i-am dat banii, apoi m-am suit pă vagon deasupra, să vin. În piaţă, când am ajuns, era unu’ cu loz în plic. Mă întreabă unu’ că nu punem. Io, fără bani. Mi-o dat el. Am câştigat 25 de lei, de zece ori cât i-am dat la amăr-tu’ cela! No vezi, puterea Domnului? Da’ să-ţi zic mai departe. Ne-am căsătorit, am avut două fete. Una o murit la 18 ani, în accident de maşină. Cealaltă fată s-o luat cu un beţiv. Baiu’ îi că şi ea s-o luat după el. Şi dă-i şi be’! O făcut doi copii, aşa cum erau. Unu’ l-am luat eu, că era de perit. L-o născut şi o venit cu el la mine că moare sau că-i mort, cum l-o născut. Am fugit cu el în Baie, la spital. M-am pus în genunchi în faţa medicului şi am plâns. Nu vreau să moară, dom’ doctor! În două luni mi l-o dat înapoi, l-o pus pă picioare. Apoi al meu o fo’. O trecut anii, am început şi io să mai adun pă lângă casă, să iau un teren, am făcut casă. La 22 de ani, o zis nepotu’ că vrea să meargă să lucreze în străinătate. Am cerut bani împrumut, s-o dus în Spania. O venit acasă şi apoi o plecat la sora lui, ce era şi ea în Anglia. O venit cu bani. Într-o zi, o luat tăţi banii şi s-o dus şi s-o mutat la mă-sa. Că i-a ţine ea. Şi dă-i cu băut, cu ţigări, până la urmă s-o sfădit şi s-o bătut ca orbii şi o venit înapoi, la mine, cu mărunţi, cu ce i-o mai rămas. Da’ n-o ţinut mult şi într-o zi o dispărut tăţi, i-o jucat la televizoru’ cela, la păcănele! Tăţi!”, povesteşte bătrânul, plângând. Dar chinul lui nu s-a încheiat acolo. De fapt, continuă şi-n clipa în care parcurgeţi acest text…

# Prezentul, la fel de amar

„Aşa mi-o fo’ viaţa şi aşa mi-i şi amu’. Rău mă aflu cu el, cu nepotu’. Suduie de Dumnezo de îmi vine să mor! Apoi o trăit cu vo’ 4-5 curve, de trii ori o vrut să mă omoare, m-o şi prins de grumaz. O auzit aieştia de la Primărie şi m-o chemat, io-s văzut de om bun şi credincios şi o vrut a-i face plângere la Poliţie, să-l închidă. Nu i-am lăsat… Până la urmă s-o luat cu o fată şi s-o însurat. Amu’ io am pământ, casă. Îs singur cu ele, ba nu-s singur, că-s cu domnu’ Isus. Da’ vine şi mă tăt suduie şi mă ameninţă. Îi duc ceva la strănepoată, nu-i bine. O strîcat baia de la mine şi o făcut-o acolo, mă duce să fac baie la săptămână. Şi-l suduie pă Domnu’, nu ştiu ce-a face bunul Dumnezo’ cu el! I-am dat lui subvenţia de pă pământu meu, să se descurce. L-am rugat să-mi plătească numa’ impozitu’… ce crezi? M-o sunat de la primărie că nu-i plătit şi tre’ să dau dublu! Am zis că-i iau subvenţia, nu ştii ce-o făcut cu mine… Am fo’ la Consiliu, am zis să nu-i mai dea lui banii, să-i bage tăţi undeva să-i rămână la strănepoată, o zis că m-or ajuta şi aşe or face”, încheie el, nu înainte de a-şi mai aminti de fiica sa,cu care nu se vizitează. „Am avut o viaţă foarte grea. Şi încă o am. N-am fo’ om rău, tăt cu credinţă şi cu teamă de Dumnezău am fost. Pă fata mea o singură dată am bătut-o, când era deja femeie. Lucram în gară şi tăiam în fiecare săptămână câte un viţel, cu colegii şi împărţeam carnea. Aşa erau vremurile, nu puteai cumpăra. O venit fata şi mi-o furat tătă carnea, o pus-o în maşină să plece cu ea. Am oprit maşina, am tras-o afară şi am bătut-o. Din carnea aia io îi hrăneam amândoi copiii, că până la urmă şi fetiţa tăt la mine o venit. Cum să iei tu şi să furi mâncarea copiilor tăi? O zis că are şi ea prieteni şi obligaţii. No atunci am bătut-o rău, da’ n-am mai făcut niciodată asta, că mi-am bănuit. Ştii dumneata? Băutori mai sunt şi-or fi cât îi lumea asta. Dacă femeia-i femeie, tăte merg lună. Dacă bea şi ea, îi bai, mare bai!”, încheie bătrânul.

Apoi, de fericire că i-a ascultat cineva povestea şi chinul, se îndepărtează, mulţumind Domnului că i-am apărut în cale, se răzgândeşte, se întoarce, revine şi îl ţucă pe reporter pe ambii obraji, zgomotos, în timp ce-i curgeau lacrimi şiroaie pe obraji…

Alexandru RUJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here