TRANSPORT PERSOANE – Politiștii rutieri fac controale în trafic până către finalul lunii

93

Poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Cluj, au desfăşurat ieri, 8 iulie, o acţiune cu efective mărite pentru verificarea legalităţii transportului rutier public de persoane şi a respectării măsurilor şi regulilor în domeniul transporturilor de persoane pentru prevenirea răspândirii COVID -19. În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului Rutier au fost angrenaţi şi poliţişti din Baia Mare, Baia Sprie şi Recea.

În total, au fost oprite pentru verificări 51 de autovehicule, fiind legitimate 72 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 41.000 de lei. A fost reţinut și un permis de conducere în cazul unui şofer depistat în timp ce executa o depăşire neregulamentară, un certificat de înmatriculare a fost retras şi s-a suspendat dreptul de utilizare a unui vehicul.

IPJ Maramureș precizează că scopul acestor activităţi este de a crea premisele unui transport rutier public de persoane în deplină siguranţă pentru cei care utilizează această formă de deplasare şi impunerea respectării normelor legale care reglementează această activitate.

Dragoș HOJDA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here