TRAGEDIE – Un tânăr preot a murit de ziua lui, în urma unui cumplit accident. A lăsat în urmă o soţie şi patru copilaşi (FOTO)

9001

Preotul Marius Gabriel Bărăscu de la Parohia Parava a murit azi-noapte, în urma rănilor suferite în accidentul de ieri de pe E85. Astăzi, părintele ar fi împlinit 35 de ani. A lăsat în urmă o soţie şi patru copii, toţi cu vârste sub zece ani.

Nenorocire mare, ieri, pe E85, între localităţile Faraoani şi Cleja, judeţul Bacău.

Un şofer de 61 de ani, aflat la volanul unui Duster, a intrat într-o depășire neregulamentară, a acroşat un alt autoturism care circula din sens opus, ulterior izbindu-se pe contrasens cu alte dou maşini.În urma accidentului, şoferul de 61 de ani a murit pe loc, iar alte trei persoane rănite au fost transportate la spital. Printre ele se afla şi preotul Marius Gabriel Bărăscu de la Parohia Parava.

Părintele a fost operat, însă, în cursul nopţii, a încetat din viaţă.

# Preotul Marius Gabriel Bărăscu a murit de ziua de lui
Astăzi, părintele Marius Gabriel Bărăscu ar fi împlinit astăzi, 35 de ani.

Era căsătorit şi avea patru copilaşi, toţi cu vârste sub 10 anişori.

Preotul de la Parohia Parava era foarte iubit şi respectat în comunitate.

# Oamenii şi-au exprimat regretul pe reţelele de socializare

“Părintele se întorcea, aseară, de la Mănăstirea SIHLA și mergea regulamentar. La Cleja, o persoana de 61 ani, printr-o depășire necugetată a intrat pe contrasens și l-a zdrobit, efectiv, pe pr. MARIUS BĂRĂSCU (com. Parava). După câteva ore de chin, aceasta a murit, lăsând în urma o soție și 4 copii (toți sub vârstă de 10 ani) care-l așteptau acasă bucuroși și nerăbdători, cu tortul pe masă, pentru a-i serba ziua de naștere(35 de ani). Cei ce-i cunoaștem știm ce avem de făcut iar pe ceilalți va rugăm din inimă, să citiți din Psaltire pentru părintele și să-i pomeniți în rugăciune… familia greu încercată”, a scris Gabriela C. într-o postare pe Facebook.

“Dumnezeu să-l ierte! Prea tânăr. Ei ajung la tronul lui Dumnezeu si Maica Domnului, cântă cu totii, si ei se roagă pentru noi, datorită lor cei tineri care ajung acolo mai rezistăm si noi prin rugaciunea lor. Un înger este părintele. Amin!”, a scris şi Daniela P.

Şi IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj de condoleanţe.

“A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în multe proiecte educaționale dedicate tinerilor, dar și în lucrări de construire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult din parohia unde și-a desfășurat misiunea; un slujitor care și-a asumat chemarea preoțească mereu inspirându-se din pilda viețuirii Părinților Bisericii și a marilor duhovnici în viață”, a spus IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Sursaobservator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here