TRADIȚII ȘI OBICEIURI – Sfântul Dumitru, sărbătorit azi, 26 octombrie

197

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit de creștinii ortodocși în fiecare an, în data de 26 octombrie.

„A trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). A fost fiul prefectului din Tesalonic (Grecia), iar după moartea tatălui său a fost numit guvernator al Tesalonicului. Dimitrie nu a ascuns că este creștin și a fost întemnițat. În vremea aceea, creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii, fiind victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor – un tânăr creștin, cere binecuvantarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase.

Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli”, precizează site-ul crestinortodox.ro.

Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovița, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, în anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în 1912.

# Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dumitru

Tradiția spune că, în ajunul sărbătorii, se aprind focuri, peste care sar copiii pentru a fi sănătoși tot anul. Focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții. După ce focul este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădina, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

„În tradiția populară, Sfântul Dumitru usucă toate plante și dezfrunzește codrul, fiind cel care descuie iarna. De asemenea, există credința că pe 26 octombrie, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.

Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia iși așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră”, precizează site-ul crestinortodox.ro.

În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here