TIMPI DE REACŢIE – Firmele de securitate din Maramureș, controlate de poliţişti

670

Poliţiştii de ordine publică au acţionat pentru a verifica legalitatea funcţionării prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice, aceste controale fiind făcute în Baia Mare şi oraşul Borşa. Potrivit informaţiilor furnizate de către IPJ Maramureş, în data de 13 martie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei din Borşa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate.

De asemenea poliţiştii au avut în vedere şi îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie, fiind verificată şi media timpilor de reacţie a echipajelor dispeceratelor de monitorizare pentru obiectivele verificate.

În urma controalelor efectuate la obiective de pe raza municipiului Baia Mare şi oraşului Borşa, poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la prevederile Legii 333/2003 şi H.G. 301/2012. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 11 000 de lei.

Dragos HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here