TENIS – Simona Halep rămâne lider mondial și în această săptămână

154
Jucătoarea română de tenis Simona Halep se menţine pe prima poziţie a clasamentului WTA, însă avansul faţă de ocupanta locului secund, daneza Caroline Wozniacki, s-a redus la doar 425 de puncte, după ce reprezentanta ţării noastre a fost eliminată în sferturile de finală la turneul de la Madrid, unde anul trecut reuşise să cucerească trofeul. 

Pe poziţia a treia, la 1.097 puncte de Halep, se află spaniola Garbine Muguruza.

România mai are încă cinci reprezentate în top 100 WTA: Mihaela Buzărnescu – locul 33 (-1), Irina-Camelia Begu – locul 41 (-3), Sorana Cârstea – locul 43 (-7), Monica Niculescu – locul 61 şi Ana Bogan – locul 65 (+2).

La dublu, cea mai bine clasată este Monica Niculescu – locul 17 (-4), urmată de Irina-Camelia Begu – locul 29 (-4), Raluca Olaru – locul 44 (-2) şi Mihaela Buzărnescu – locul 61.

Clasamentul complet: 

Clasamentul WTA la simplu (în paranteză poziţia precedentă):
1. (1) Simona Halep (România) 7.270 puncte
2. (2) Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.845
3. (3) Garbine Muguruza (Spania) 6.175
4. (4) Elina Svitolina (Ucraina) 5.505
5. (6) Karolina Pliskova (Cehia) 5.425
6. (5) Jelena Ostapenko (Letonia) 5.282
7. (7) Caroline Garcia (Franţa) 5.080
8. (10) Petra Kvitova (Cehia) 4.550
9. (8) Venus Williams (SUA) 4.286
10. (9) Sloane Stephens (SUA) 4.059

33. (32) Mihaela Buzărnescu 1.353
41. (38) Irina-Camelia Begu 1.215
42. (35) Sorana Cârstea 1.175
61. (61) Monica Niculescu 966
65. (67) Ana Bogdan 908
163. (170) Alexandra Dulgheru 366

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here