TENIS DE CÂMP – Băimăreanca Sara Sitar, pe podium la Oradea

100

Un nou succes pentru tânăra tenismenă Sara Sitar. Băimăreanca a ocupat locul 3 la “Cupa Damaco”, turneu desfășurat pe zgură, la Oradea, în ultimul weekend.

Sara Sitar (născută în 4 decembrie 2011) a concurat la categoria de vârstă Under 10 și a ajuns până în semifinale. A fost învinsă în această fază a competiției de arădeanca Medeea Fereștean (născută în 18 martie 2010), principala favorită a turneului, cea care a și câștigat până la urmă turneul.

Sara Sitar este născută în Baia Mare și a început să practice sportul alb la vârsta de trei ani și jumătate, sub îndrumarea antrenorului Gheorghe Călin, la clubul „Sport Club Călin” Baia Mare. Deși nu sa a împlinit încă nouă ani, băimăreanca are deja în palmares numeroase premii la turneele de tenis desfășurate în țară, la diferite categorii de vârstă.

“Cupa Damaco” a ajuns la cea de-a 18-a ediție și are categoria 1 în clasificarea Federației Române de Tenis. Întrecerile au avut loc pe cele șapte terenuri de zgură ale bazei CS Sănătatea, la categoriile de vârstă 10, 12, 14 și 18 ani, feminin și masculin, la simplu. Au participat 140 de concurenți de la cluburi din întreaga țară. Bugetul concursului a fost de 10.000 de lei.

Marius CÎMPIAN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here