TEATRUL MUNICIPAL – „Mr. Schrodinger”, ultima premieră din acest an

132

Teatrul Municipal Baia Mare îi invită pe băimăreni la ultima premieră din 2018, spectacolul „Mr. Schrodinger”, regizat de Andrei Dinu. Piesa, inspirată din scrierile lui Edgar Allan Poe, va fi prezentată vineri, 21 decembrie, la ora 19 (se joacă cu publicul pe scenă).

Din distribuție fac parte Alexandra Vanci, Raul
Hotcaș, Ioan Costin, Denisa Blag, Eduard Bîndiu și Inna Andriuca.

“Vă sună cunoscut termenii corporație, obiective, muncă
asiduă, succes? Printre ei își face apariția pe nesimțite un intrus și un joc
periculos ia naștere… Automatismele cotidiene duc la acumulări de tensiuni
inimaginabile, iar acestea răbufnesc necontrolat la un moment dat și timpul
parcă se dilată.

Simți că nu mai ai aer, că rutina îți dă viața peste
cap? Simți că ești înconjurat de ziduri din toate părțile și nu ai nicio portiță
de scăpare? Atunci, cu siguranță, faci parte din Corporația Schrodinger…”, este
prezentarea piesei făcută de Ana Liliana Ilea, de la Teatrul Municipal Baia
Mare.

Următoarele reprezentații sunt programate 11 ianuarie
2019, de la ora 19, și 15 ianuarie 2019, de la ora 21.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here