ȚEAPĂ STRADALĂ – O băimăreancă și-a dat jos bijuteriile pentru ca o străină să îi facă… pomelnice. Ce a urmat

225

În data de 7 iunie, în jurul orei 17.00, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată de o femeie de 73 de ani cu privire la faptul că a fost victima infracţiunilor de înșelăciune şi furt.

Femeia le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se deplasa în cartierul Meda din municipiu, a fost abordată de o femeie necunoscută, cu care a discutat diferite aspecte legate de biserică. Apoi, femeia necunoscută i-a propus septuagenarei să își dea jos bijuteriile de aur pe care le avea asupra sa, pentru a face pomelnic unei persoane bolnave.

“Necunoscuta a pus bijuteriile într-un şerveţel, pe care i l-a dat apoi femeii. După ce persoana necunoscută a plecat, bătrâna şi-a dat seama că cerceii, lănţişorul şi un inel pe care i le-a dat nu se mai aflau în şerveţel, iar din poşetă îi lipseau 150 lei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune şi furt şi continuă cercetările în vederea identificării autoarei şi a recuperării prejudiciului.

Totodată, poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să nu accepte „provocări” de acest gen! Cei care le lansează se bazează pe naivitatea potenţialelor victime şi au intenţii infracţionale evidente”, a explicat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Cătă ȚINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here