SUBSTANŢE TOXICE – Controale de amploare anunţate în Maramureş pentru a evita orice risc pentru sănătatea publică. Cine sunt vizaţi

325

În perioada februarie – martie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş acţionează pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase.

Activităţile de control urmăresc verificarea modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei de către agenţii economici înregistraţi sau autorizaţi să efectueze operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor, precum şi descoperirea eventualelor nereguli privind păstrarea substanţelor şi deşeurilor periculoase ce pot prezenta riscuri majore de producere a unor evenimente grave pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător.

“Pentru evitarea unor situaţii generatoare de risc, atât pentru mediu, dar mai ales pentru sănătatea populaţiei, poliţiştii specializaţi vor efectua în perioada menţionată verificări şi controale la operatorii economici din judeţ care deţin, produc sau efectuează operaţiuni cu substanţe şi/sau deşeuri chimice periculoase. Pe parcursul activităților, polițiștii vor acţiona împreună cu specialişti din cadrul instituţiilor care, potrivit legii, au atribuţii legale în acest domeniu, respectiv Garda de Mediu Maramureş, Unitatea Fitosanitară Maramureş şi Inspectoratul Teritorial de Muncă”, a explicat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here