STRIGĂTOR LA CER – O femeie și-a violat copiii în vârstă de 3 și 7 ani! Trimitea spectacolele porno în USA!

269

Procurorii DI.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei H.L.R, în vârstă de 28 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată, au arătat reprezentanții instituției.

În fapt s-a reținut că, în perioada 10.09.2017 – 14.10.2017, inculpata H.L.R., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unor spectacole pornografice oferite prin intermediul unei aplicații informatice unui cetățean american, a întreținut acte sexuale orale cu fiii săi minori în vârstă de 3 ani și respectiv 7 ani, la data săvârșirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și de a-și exprima voința.

De asemenea, din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpata H.L.R. a produs și a pus la dispoziția cetățeanului american, în mod repetat, prin intermediul aceleiași aplicații informatice, materiale pornografice cu fiii săi minori, în schimbul unor sume de bani.

Conform DIICOT, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 HDD -uri, 2 telefoane mobile, 6 stick-uri, 3 SIM-uri și diverse înscrisuri (transferuri bancare, scrisori etc.).

În cursul zilei de astăzi inculpata H.L.R. urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice.

Oamenii legii au făcut precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpata beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

AxaNews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here