STARE DE URGENȚĂ – Aproape 300.000 de persoane fizice și firme au solicitat amânarea ratelor

73

Asociația Română a Băncilor (ARB) informează că au fost depuse aproximativ 270.000 de solicitări din partea clienților, persoane fizice și juridice, pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea. Băncile din România au soluționat deja peste 65% din dintre aceste cereri.

“Clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie pot beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului în baza OUG 37/2020.

Până în prezent, aproximativ 260.000 clienți persoane fizice și până în 10.000 de companii au depus solicitări de suspendare a plății ratelor, ceea ce reprezintă 17% dintre creditele acordate persoanelor fizice și sub 10% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice”, scrie cursdeguvernare.ro.

”Considerăm că măsurile de amânare la plată trebuie să se aplice doar debitorilor care înregistrează dificultăți financiare ca urmare a pandemiei COVID-19, astfel încât aplicarea acestora să nu conducă la afectarea lichidității și solvabilității sistemului bancar. Constituirea de provizioane și pierderile băncilor vor avea un impact negativ asupra capitalurilor proprii ale instituțiilor de credit, reducând astfel capacitatea acestora de a continua să-și sprijine clienții aflați în dificultate reală în următorii ani, în cazul unei recesiuni prelungite”, precizează reprezentanții ARB.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here