SONIA SERAFICEANU (MINAUR): “Calificarea la Olimpiadă este principalul obiectivul al carierei mele. Pornim cu șansa a treia”

752

Echipa națională de handbal feminin a României efectuează în această săptămână un stagiu de pregătire la Râmnicu Vâlcea. Tricolorele se pregătesc pentru turneul preolimpic din Muntenegru. 

CS Minaur are două reprezentante la această acțiune. Este vorba de Sonia Seraficeanu (extremă dreapta) și Andreea Popa (centru). Chiar dacă a mai fost convocată la naționala mare, Andreea Popa este considerată o handbalistă de perspectivă și reprezintă, probabil, o soluție de viitor pentru reprezentativa României. În schimb, Sonia Seraficeanu (22 de ani) este deja o certitudine, numărându-se printre handbalistele remarcate la ultima ediție a Campionatelor Mondiale care s-a desfășurat anul trecut în Japonia.

Pentru jucătoarea echipei Minaur, calificarea la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo (Japonia) reprezintă un obiectiv prioritar în acest moment.

“Emoțiile cresc de la zi la zi, pe măsura apropierii turneului preolimpic. Există o anumită presiune asupra noastră, dar trebuie să ne detașăm și să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a obține un rezultat cât mai bun. Așa cum a spus și Cristina Neagu, și eu cred că pornim cu a treia șansă la turneul preolimpic, dar asta nu trebuie să ne împiedice să ne batem pentru calificare. Cred că meciurile vor fi echilibrate. Calificarea la Jocurile Olimpice este cel mai important obiectiv din cariera mea”, a declarat Sonia Seraficeanu, pentru frh.ro.

Sonia nu resimte negativ schimbarea conducerii tehnice a echipei naționale și s-a adaptat rapid cerințelor noilor antrenori, Bogdan Burcea și Robert Licu.

“Timpul pe care-l petrecem împreună în cantonamentul de la Râmnicu Vâlcea este cam scurt, dar <<trebuie>. să fie suficient. Pe mine nu m-a afectat foarte mult schimbarea antrenorilor de la lotul național. Pot să spun că sunt o jucătoare nouă în naționala României și încerc să mă detașez de toate aceste schimbări și să mă adaptez cât mai bine printre fetele de la lot”, a mai spus handbalista echipei CS Minaur, Sonia Seraficeanu.

Turneul preolimpic de la Podgorica (Muntenegru) se va desfășura în perioada 20-22 martie. La această competiție, România va întâlni Norvegia, Muntenegru și Thailanda, primele două clasate urmând să obțină biletele pentru Jocurile Olimpice 2020.

Marius CÎMPIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here